Tudor Pendiuc, fostul primar al municipiului Piteşti, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare
Fostul primar al municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a fost condamnat definitiv vineri la 4 ani de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în legătură cu achiziţia de autobuze pentru transportul public local. Curtea de Apel Bucureşti a redus la jumătate pedeapsa stabilită de prima instanță, Tribunalul București.
La instanţa de fond (Tribunalul Bucureşti), Tudor Pendiuc primise o condamnare de 8 ani închisoare, pedeapsă redusă la jumătate de Curtea de Apel Bucureşti, după ce magistraţii au constatat că pentru infracţiunea de luare de mită faptele s-au prescris, iar pentru abuz în serviciu, pedeapsa a fost scăzută de la 6 la 4 ani.
În acelaşi dosar, fiica sa, Emanuela Pendiuc, a scăpat de o condamnare de 5 ani primită la instanţa de fond (achitată pentru spălare de bani, iar pentru complicitate la luare de mită faptele s-au prescris).
În schimb, Gheorghe Văsîi şi Constantin Scarlat (reprezentanţi ai SC Girexim Universal SA şi SC CNCD SA au primit câte 4 ani închisoare cu executare, potrivit Agerpres.
Ceilalţi inculpaţi din dosar au scăpat de condamnări, fie prin achitare, fie prin prescrierea faptelor. Aceştia primiseră la instanţa de fond pedepse între 4 şi 7 ani şi 8 luni închisoare: Valentin Vişoiu (acţionar la CNCD SA, SC Conarg SA, Conarg Real Estate SRL, la fond - 7 ani şi 8 luni de închisoare), Robert Aurelian Roman (director general în cadrul SC Publitrans 2000 SA, Emilian Nechita (director executiv al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Piteşti şi preşedinte al Comisiei de evaluare), Manuel Vasile Rotaru (director general în cadrul SC Publitrans 2000 SA); Elena Berinde (director economic în cadrul SC Publitrans 2000 SA); Lucia Corina Ivan (Serviciu Unitate Monitorizare Servicii Publice); Doru Alexandru Petriea (ofiţer de poliţie judiciară în cadrul DNA).
Pe latură civilă, fostul primar Tudor Pendiuc este obligat, în solidar cu Gheorghe Văsîi şi Constantin Scarlat, la plata către partea civilă SC Publitrans 2000 SA Piteşti a sumei de 23.279.706 lei.
Contract pentru autobuze
Dosarul are legătură cu un contract de achiziţie a unor autobuze de către SC Publitrans 2000 SA, societate care asigură transportul public local în Piteşti, având ca acţionar unic Consiliul Local Piteşti.
Potrivit DNA, în strategia de dezvoltare durabilă a serviciului de transport public local de călători în municipiul Piteşti era prevăzut ca Publitrans să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, achiziţionate de Consiliul Local prin alocare de fonduri.
Anchetatorii susţin că fostul primar Tudor Pendiuc a făcut demersuri astfel încât, cu încălcarea prevederilor legale, să fie încheiat, executat şi prelungit un contract de asociere în participaţiune între Publitrans şi societăţile private CNCD/Girexim Universal SA, în folosul ultimelor două firme.
În aceeaşi direcţie, în perioada 2006 - 2007, a acţionat şi Robert Roman care, în calitate de director general al SC Publitrans 2000 SA, a susţinut în mod nereal, în conţinutul unei adrese pe care a înaintat-o Primăriei Piteşti, că, prin planul de afaceri, se propune achiziţia de autobuze şi încheierea unui parteneriat public privat, deturnându-se litera şi spiritul planului discutat în Consiliul de Administraţie, precum şi voinţa CA al Publitrans.
Mai mult, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 7 februarie 2007, Robert Roman a avansat ca unică soluţie de redresare a societăţii asocierea cu un operator privat, precizând că aceasta urma să se realizeze potrivit Codului comercial (cu încălcarea prevederilor legale şi a celor din actul constitutiv al societăţii), făcând astfel posibilă încheierea ulterioară a contractului de asociere în participaţiune.
Sub pretextul inexistenţei fondurilor publice necesare achiziţionării celor 80 de autobuze, Pendiuc a determinat încheierea contractului de asociere în participaţiune, în condiţiile în care cele două firme private erau obligate să deţină autobuzele în proprietate.
Profit pe seama Publitrans
Conform DNA, începând cu luna noiembrie 2008 şi până în luna octombrie 2014, deşi cunoşteau împrejurarea că CNCD SA/SC Girexim Universal SA nu deţin în proprietate cele 80 de autobuze, Manuel Rotaru şi Elena Berinde, exercitându-şi în mod defectuos atribuţiile de serviciu, au solicitat Primăriei Piteşti încasarea subvenţiei şi au semnat 70 de procese-verbale de verificare a documentaţiei la decontul de subvenţie pentru activitatea de transport public de persoane.
Acţionând în această modalitate, cei doi au făcut posibil ca Pendiuc, în calitate de ordonator principal de credite, să dispună efectuarea de plăţi către societăţile anterior amintite.
În acelaşi context, Lucia Ivan, în calitate de şef Serviciu Unitate Monitorizare Servicii Publice, începând cu luna noiembrie 2008 şi până în luna decembrie 2010, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu din fişa postului pe care îl deţinea, a semnat 26 de procese-verbale de verificare a documentaţiei la decontul de subvenţie pentru activitatea de transport public de persoane cunoscând împrejurarea că CNCD/Girexim Universal nu deţin în proprietate cele 80 de autobuze, modalitate care a făcut posibil ca inculpatul Tudor Pendiuc să dispună efectuarea de plăţi către acele societăţi.
Finalitatea derulării în condiţii frauduloase a acestui contract a fost aceea că, în cadrul asocierii, firmele private CNCD/ Girexim Universal au dobândit mijloacele de transport din veniturile realizate de asociaţie şi au realizat şi un profit substanţial, în timp ce societatea publică de transport Publitrans 2000 SA s-a regăsit, la finalizarea contractului, în aceeaşi situaţie, practic fără mijloace de transport.
Procurorii arată că din subvenţia încasată de la Primăria Piteşti firmele private au achitat autobuzele care le-au revenit în proprietate, ulterior.
Apartament pentru fiică
De asemenea, Tudor Pendiuc este acuzat că a primit, la data de 18 februarie 2008, pentru fiica sa, Emanuela Pendiuc, de la Valentin Vişoiu, un apartament în municipiul Bucureşti - Ansamblul Rezidenţial Quadra Place, în valoare de 130.900 euro (echivalentul a 475.812.18 lei), în schimbul favorizării asocierii CNCD/Girexim Universal în procedura de atribuire a contractului de asociere în participaţiune, respectiv acordarea efectivă, executarea şi ulterior prelungirea acestuia.
Pentru a disimula primirea acestui apartament, la data de 26 noiembrie 2007, Emanuela Pendiuc a încheiat un antecontract, iar la data de 18 februarie 2008, a încheiat contractul de vânzare cu SC Conarg Real Estate SRL şi ulterior a acceptat eliberarea a două chitanţe, în sumă de 110.000 lei şi 365.112 lei, de către Conarg Real Estate SRL, fără a remite sumele de bani societăţii anterior amintite.
Pentru a crea aparenţa că apartamentul a fost plătit şi că nu reprezintă un folos nejustificat, Valentin Vişoiu, în calitate de persoană cu putere de decizie în cadrul SC Conarg Real Estate SRL, a acceptat încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în care să se menţioneze, în mod nereal, că a fost încasată integral contravaloarea.
În calitate de beneficiar direct al contractului de participaţiune, în condiţiile în care asocierea era obligată să deţină mijloacele de transport în proprietate, Vişoiu a garantat contractele de leasing financiar încheiate de o societate specializată cu SC CNCD SA, făcând posibilă folosirea mijloacelor de transport în cadrul asocierii.
În această modalitate, Vişoiu a sprijinit activitatea infracţională care a condus la încasarea, în mod nelegal, a subvenţiei de către asocierea CNCD/Girexim.
În seara zilei de 5 noiembrie 2014, Doru-Alexandru Petriea, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul DNA, i-a comunicat tatălui său, Mihai Petriea, că, în data de 6 noiembrie 2014, procurorii anticorupţie urmau să efectueze percheziţii la domiciliul lui Tudor Pendiuc.
La rândul său, Mihai Petriea a comunicat această informaţie Elenei Lis, care a transmis-o mai departe lui Tudor Pendiuc.
Editor : B.P.
- Etichete:
- luare de mită
- tudor pendiuc
- abuz în serviciu
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News