Traian Berbeceanu, acuzat şi acuzator în aceeaşi zi. DNA şi DIICOT au trimis astăzi în judecată cele două dosare

Data publicării:
Traian Berbeceanu la iesirea din arestul Politiei Capitalei-Mediafax Foto-Victor Ciupuliga

 

Dosarul finalizat de DNA

Astfel, Ioan Mureşan, procuror șef al DIICOT – ST Alba, Ioan Cean, fost procuror DIICOT în perioada 07.12.2009 - 15.08.2013, în prezent pensionat şi Mirel Muntean, ofițer de poliție judiciară în cadrul BCCO Alba au fost trimişi în judecată astăzi, de procurorii DNA

Potrivit anchetatorilor, în 2013, cei trei „în timpul urmăririi penale efectuate într-un dosar al DIICOT – ST Alba, privind pe Berbeceanu Traian ș.a., și-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu vizând desfășurarea activității în conformitate cu legea, prin:
- dispunerea începerii urmăririi penale față de Berbeceanu Traian pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijinirea unui grup infracțional nestructurat;
- favorizarea infractorului;
- omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă și fals în declarații (21.10.2013);
- punerea în mișcare a acțiunii penale (23.10.2013);
- reținerea pe 24 de ore a lui Berbeceanu Traian (24.10.2013);

De asemenea Ioan Mureşan a propus arestarea preventivă a acestuia (24.10.2013), în urma administrării, fie personal, fie de către Mirel Muntean, a unor probe nelegale, cu un conținut nereal, constând:
- declarații obținute prin întrebuințarea de amenințări, promisiuni sau favoruri;
- declarații luate unor persoane aflate în relații de adversitate notorie cu Berbeceanu Traian;
- declarații conținând adăugiri sau deformări ale susținerilor persoanelor audiate;
- declarația inculpatului CEAN NICOLAIE ION, audiat cu identitate protejată;
- procese-verbale întocmite de inculpatul MUNTEAN ALIN MIREL, despre care a cunoscut că au conținut fals sau trunchiat;
- documente fără relevanță probatorie;

În același context, inculpatul nu a procedat la verificarea altor variante de anchetă, deși existau elemente faptice care ar fi impus acest lucru”, se arată într-un comunicat al DNA.

În referatul cu propunere de arestare preventivă, Ioan Mureşan „a inserat cu știință mențiuni false sau denaturate și a ascuns existența unor probe în apărarea lui Berbeceanu Traian, aducând astfel o gravă vătămare drepturilor și intereselor legale ale acestuia, respectiv: libertatea individuală, dreptul la apărare, dreptul la demnitate, la reputație și onoare, dreptul la salariu lunar, prin diminuarea cuantumului acestuia”.

Ca urmare a acestor acțiuni, cei trei au obținut, atât pentru sine, cât și pentru persoane din anturajul acestora, cercetate penal, foloase necuvenite, de ordin nepatrimonial, constând în denigrarea ofițerului de poliție judiciară și înlăturarea acestuia din dosarele pe care le instrumenta.

Dosarul finalizat de DIICOT

Pe de altă parte, şi Traian Berbeceanu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT care au finalizat ancheta în care îl acuză de sprijinire a unui grup infracțional organizat, fals în declaraţii, luare de mită, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată (cu referire la contractul de vânzare – cumpărare datat 22.07.2011) și complicitate la infracţiunea de delapidare.

(VIDEO Traian Berbeceanu - declaraţii pentru Digi24)

Acuzaţiile pe care DIICOT i le aduce lui Traian Berbeceanu:

„- în cursul anului 2011, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar şef şi având funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, pe fondul sprijinirii grupului infracţional organizat din care făceau parte inculpații Rusu Gheorghe, Cupeţiu Dorin Eugen Ioan şi alte persoane, a primit un autoturism marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 de euro, de la Rusu Gheorghe şi Rusu Anca, pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume, furnizarea către susnumiţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L. ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale.

- în perioada mai – octombrie 2012, având calitatea de ofițer de poliție judiciară și funcția de șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba, a divulgat inculpatului Cupețiu Dorin Eugen Ioan, prin intermediul inculpatului Rusu Gheorghe, împrejurarea că în data de 10.05.2012 se vor efectua percheziții (în dosarul nr.71/D/P/2011 instrumentat la nivelul DIICOT – Serviciul Teritorial Alba-Iulia) la domiciliile inculpaților Cupețiu Dorin Eugen Ioan, Balint Dan, Udrea Călin și Șionei Dorin.

Din probele administrate a rezultat că, ulterior, inculpatul Berbeceanu Traian, în mod direct și personal, a divulgat inculpatului Cupețiu Dorin Eugen Ioan faptul că se vor efectua în același dosar percheziții la domiciliul inculpatului Cupețiu Dorin Eugen Ioan în data de 08.10.2012, precum și alte date confidențiale privind obiectul și existența acestui dosar penal. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.367 alin.1 Codul penal;

- acționând în coautorat cu Rusu Gheorghe și Rusu Anca, a disimulat adevărata natură a circulației autoturismului marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, creându-se aparența, contrară realității, a transmiterii acestui bun din patrimoniul S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L. către inculpatul Berbeceanu Traian în temeiul unei convenții oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate (respectiv, contractul de vânzare – cumpărare datat 22.07.2011, factura fiscală nr. 361/17.08.2011, chitanţa nr. 360/12.09.2011 și dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L.), cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. 1 lit.b) din Legea nr. 656/2002, republicată;

- a falsificat înscrisul intitulat „contract de vânzare –cumpărare, datat 22.07.2011, prin atestarea în cuprinsul acestuia a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului privitoare la vânzarea de către Berbeceanu Traian a autoturismului marca VW Passat 4 Motion către S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L., vânzarea - cumpărarea între aceiași cocontractanți a autoturismului marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, precum și a plății unei sulte de 10.000 euro. Înscrisul falsificat a fost folosit ulterior de Rusu Gheorghe și Rusu Anca pentru evidențierea în contabilitatea societății anterior menționate a operațiunii nereale de vânzare-cumpărare a autoturismului marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI către inculpatul Berbeceanu Traian, precum și pentru înmatricularea aceluiași autoturism pe numele inculpatului. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. 1 din Codul penal;

Dosarul a fost transmis instanţei Tribunalului Bucureşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...