Mai mulţi traficanţi de brăţări dacice şi alte obiecte de patrimoniu, condamnaţi iniţial de justiţie, au scăpat de închisoare după ce faptele s-au prescris înainte de o sentinţă definitivă. Este vorba despre un caz trimis în judecată acum 10 ani, dosar în care prima instanţă dictase pedepse cu închisoarea şi plata unor despăgubiri de peste un milion de lei.
Potrivit deciziei postate pe portalul instanţei, CA Alba Iulia, unde procesul a debutat în urmă cu trei ani, a decis încetarea procesului penal sau achitarea majorităţii inculpaţilor, trimişi în judecată în 2008, pe motiv că, între timp, a intervenit prescripţia răspunderii penale.
DECIZIA LUATĂ DE JUDECĂTORI AICI
Citiţi şi:
România furată. Cine are interesul să continue furturile din siturile arheologice
În urmă cu un deceniu, zece cetăţeni români şi străini au fost trimişi în judecată de procurorii din Alba Iulia, fiind acuzaţi că, între 1997 şi 2007, au sustras din situl Sarmizegetusa Regia mai multe tezaure arheologice pe care le-au valorificat pe piaţa neagră a antichităţilor. Inculpaţii, printre care un sârb şi doi români cu cetăţenie britanică, respectiv franceză, au fost acuzaţi de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, efectuare neautorizată de detecţii şi săpături în siturile arheologice, furt calificat de bunuri culturale, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri şi şantaj.
În fapt, în sarcina inculpaţilor s-a reţinut că, în urma acestor detecţii, au sustras şi valorificat ilegal mai multe tezaure arheologice pe piaţa neagră a antichităţilor (internă şi internaţională), care au fost pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional. În cursul urmăririi penale au fost recuperate 9 brăţări spiralice din aur.
În urmă cu trei ani, Judecătoria Deva a decis condamnarea a nouă dintre inculpaţi la pedepse cuprinse între doi şi şase ani de închisoare şi la plata unor despăgubiri în valoare de aproape 1,4 milioane de euro, un al zecea fiind achitat. Cele mai grele pedepse le-au primit la instanţa din Deva Sorin Daniel Jurcă şi Călin Corhan, aceştia fiind condamnaţi la şase ani de închisoare şi interdicţia de a intra, timp de cinci ani, în perimetrul siturilor dacice din Munţii Orăştiei. De asemenea, sârbul Ilic Ljubisa a fost condamnat la cinci ani de închisoare şi interdicţia de a intra într-un sit arheologic din Munţii Orăştiei pentru cinci ani.
În apel, CA Alba Iulia a desfiinţat vineri, în parte, hotărârea atacată atât sub aspectul laturii penale, cât şi a laturii civile. Rejudecând cauza, a încetat procesul penal sau i-a achitat pe inculpaţi, constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale. Doar unul dintre inculpaţi, Călin Corhan, a fost condamnat la închisoare - 3 ani cu suspendare.
Sub aspectul laturii civile, instanţa a admis doar în parte acţiunea exercitată de statul român, prin Ministerul Culturii, înlăturând obligarea majorităţii inculpaţilor la plată.
Decizia este definitivă.