Toader o contrazice pe Kovesi: Legalitatea unei HG o verifică judecătorul, nu procurorul

Data actualizării: Data publicării:
toader

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat marţi că legalitatea unei hotârâri de guvern este verificată de judecătorul specializat în contencios administrativ, nu procurorul. Precizarea sa vine după ce procurorul- şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a afirmat, referindu-se la Hotărârea de Guvern din cazul Belina, că DNA nu urmăreşte astfel de acte normative, dar când apar informaţii că ceva e în neregulă, se sesizează din oficiu.

„Hotărârile de Guvern sunt acte normative infralegale, sub lege, în ierarhia actelor normative. Hotărârile de Guvern pot crea suspiciuni privind legalitatea. În această ipoteză, verificarea legalităţii actelor normative infralegale se realizează de către instanţa de contencios administrativ. (...) Prin urmare, în opinia mea, legalitatea unei Hotărâri de Guven nu o verifică procurorul, ci judecătorul specializat în contencios administrativ, a precizat ministrul, răspunzând unei întrebări.

Toader a explicat că actele normative infraconstituţionale - cele cu putere de lege - se verifică sub aspectul constituţionalităţii de către CCR, iar cele care sunt sub lege, se verifică de către instanţa de contencios administrativ, de către judecătorul specializat.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Koveşi a declarat luni, la Europa FM, referindu-se la dosarul Belina, că nu este o noutate pentru DNA să ancheteze miniştri, precizând că dosarul nu este din 2014, ci din mai 2017, aflându-se într-o etapă intermediară.

„DNA îşi face treaba. Dosarul e într-o etapă intermediară. Persoanele cercetate în dosar au dreptul să aducă probe în favoarea lor. În ultimii ani am tot anchetat miniştri. Pentru noi nu e o noutate. Am tot anchetat miniştri. Însă, s-a creat o confuzie: dosarul nu e din 2014. Ci în luna mai 2017. În 4-5 luni, am făcut primele acte şi cercetări”, a declarat şefa DNA.

Ea a spus că în presă au mai apărut informaţii pe acest subiect, „dar nu înseamnă neapărat că ce scrie în presă e şi adevărat”.

„Dar noi putem să verificăm, a subliniat Laura Codruţa Kovesi.

În ceea ce priveşte hotărârea de Guvern din cazul Belina, procurorul-şef al DNA a declarat: Noi nu urmărim Hotărârile de Guvern. Dar când apar informaţii că e ceva în neregulă cu o hotărâre de Guvern, noi ne sesizăm din oficiu”.

DNA a anunţat vineri că vicepremierul Sevil Shhaideh este suspectă de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu când era secretar de stat la MDRAP, într-un dosar conform căruia, în 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private, susţin procurorii anticorupţie. DNA a cerut şi sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de urmărire penală a ministrului Rovana Plumb, în acelaşi dosar.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...