Călin Popescu Tăriceanu a declarat la Digi24 că Laura Codruța Kovesi e o persoană de duplicitate și slugărnicie, mediocră, care a favorizat acțiunile forțele oculte asupra justiției. Votarea ei ca procuror-șef european e o lecție, în sensul prost în care înțelege UE să facă lucrurile, consideră liderul ALDE.
„O persoană de duplicitate, de slugărnicie, care a favorizat acțiunile forțelor oculte asupra justiției. Este sancționată cu două decizii CCR. A fost sancționată pentru faptul că nu a vrut să se prezinte la audierile în Parlament. A sancționat acțiunea ei, nu a sancționat persoana, dar ea era titulara acțiunii, nu era o acțiune impersonală. E o lecție care ni se dă, în sensul prost în care înțelege UE să facă lucrurile. Nouă ni s-a cerut riguros să avem oameni profesioniști în instituții. Am avut curiozitatea să citesc CV-ul domnului Bohnert și acum vedem că nu contează calitățile profesionale, experiența, ci jocul politic. Nouă ni se spunea - nu faceți interferență politică în justiție și s-a dovedit acolo că se face exact invers”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, joi seară, la Digi 24.
Ambasadorii statelor membre ale UE au votat pentru desemnarea lui Kovesi în funcția de procuror-șef european
Președintele ALDE a adăugat că nu este încântat deloc de votul din COREPER în favoarea Laurei Codruța Kovesi, precizând că fosta șefă a DNA a contribuit la lipsa de încredere în justiție a românilor.
„Nu sunt încântat de această situație, pentru că iată, suntem priviți ca înghițind aceste măsuri și unii ajung să le și aplaude. 80% dintre cetățenii României nu au încredere în justiție și la acest lucru a contribuit și doamna Kovesi”, a conchis Tăriceanu.
Ambasadorii statelor membre ale UE au votat, joi, pentru desemnarea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef european. Au fost 17 voturi „pentru” din totalul de 22 de voturi exprimate.
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a anunțat că Parlamentul European și Consiliul UE vor avea marți o întâlnire în care vor confirma formal numirea Laura Codruța Kovesi în funcția de procuror șef european, urmând ca procedura oficială să se încheie cu un vot formal în plenul PE.
Editor web: Liviu Cojan