T.Băsescu: Toţi ne-am fi dorit ca Ghiță să fi continuat să vorbească. Sper că o va face după ce vine în ţară

Data publicării:
basescu maini

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, la un post de televiziune, că nu se aştepta ca Sebastian Ghiţă să fie atât de imprudent și cea mai mare greşeală pe care acesta a făcut-o a fost să meargă fratele său la el, iar acest lucru i-a fost fatal.

traian basescu cadru apropiat

Primul semn de întrebare pe care mi-l ridică este legat de faptul că a fost prins atât de uşor şi atât de aproape. Eu am fost relativ sceptic că autorităţile române vor da de el foarte repede, uite că au dat şi ăsta e un lucru bun. Când a fugit am criticat Ministerul de Interne, acum trebuie să îl felicităm. Cu poza asta nu l-aş fi recunoscut pentru nimic în lume”, a declarat Traian Băsescu.

În opinia sa, a fost o greşeală faptul că fratele lui Sebastian Ghiţă a mers la el.

Este o greşeală, acelaşi tip de greşeală pe care l-a făcut Vîntu cu Popa în Indonezia când ţineau legătura pe telefoane. Faptul că fratele lui s-a dus să se întâlnească cu Ghiţă a fost eroarea fatală, pentru că toţi din anturajul lui Ghiţă erau supravegheaţi. Dacă voia să se lase prins pur şi simplu venea, nu era nevoie să mai stea şi prin beciuri pe la Belgrad. Cred că a fost un lanţ de imprudenţe ale lui Ghiţă. Îl credeam mult mai atent, mult mai instruit. Nu m-am gândit niciodată că bântuie prin Europa ca vodă prin lobodă. Mi se pare că a fost copil. Mai ales să se întâlnească şi cu fratele, a fost fatală”, a spus Băsescu.

Traian Băsescu a susţinut că autorităţile sârbe se vor mişca repede în ceea ce priveşte procesul său de extrădare.

Eu cred că vor merge relativ repede, nu cred că se vor crampona autorităţile sârbe că l-au găsit cu acte de identitate false. O vor rezolva în perioada procesului de extrădare. Cred că Serbia va reacţiona rapid la solicitarea autorităţilor române. S-ar putea să existe şi o negociere şi atunci să se închidă tot. De scăpat nu va scăpa uşor”, a spus fostul preşedinte.

Traian Băsescu a adăugat: „Toţi ne-am fi dorit ca Ghiţă să fi continuat să vorbească. Sper că o va face după ce vine în ţară, autorităţile române au obligaţia să îi creeze condiţii să vorbească”.

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut la Belgrad, în noaptea de joi spre vineri. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.

Fostul deputat şi-a schimbat şi înfăţişarea, potrivit unei fotografii publicate de Poliţia Română. Astfel, fostul deputat şi-a lăsat barbă şi s-a ras în cap. Pe numele lui Sebastian Ghiţă există două mandate de arestare în lipsă, el având cinci dosare penale în România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...