Surse. Primul nume vehiculat în ancheta DNA de la Guvern

Data actualizării: Data publicării:
GUVERN

Procurorii DNA au efectuat, luni, percheziţii la sediul Guvernului. Informaţiile publice sunt însă puţine, parchetul precizând că va oferi detalii "atunci când împrejurările vor permite". Potrivit unor surse citate de Hotnews, printre numele aflate în vizorul procurorilor este şi cel al unei jurnaliste.

"Vizată de cercetări ar fi şi Iulia Teodorescu, consilier la SGG, fostă purtătoare de cuvânt la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernul Cioloş şi fostă ziaristă", scrie Hotnews, în contextul percheziţiilor de luni, făcute de DNA la sediul Executivului din Piaţa Victoriei. Jurnalista Iulia Teodorescu nu a dorit să comenteze informaţiile, mai transmite Hotnews. Publicaţia online susţine că aceste cercetări ar avea legătură cu trucarea unui concurs de angajări.

Potrivit precizărilor făcute de parchetul anticorupţie, la solicitarea News.ro, infracţiunile investigate au fost comise în cursul lunii iulie. „Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, în cursul zilei de 31 iulie 2017, între orele 15.00 - 19.00, au fost efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate în sediul unei instituții publice din București. Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal aflat pe rolul Secției de combatere a corupției, dosar ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție comise în cursul lunii iulie 2017. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, informează DNA într-un comunicat de presă. Detalii AICI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii au vizitat 'țara care nu există' și au descoperit o altă lume. Au mâncat de toți banii și au...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Cum arată Milla Jovovich, în 2024, la 49 de ani. Imagini de colecție cu celebra actriță
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic