Surse Digi24: Mama lui Vlad Pascu ar fi dus la petrecerile fiului ei droguri, spun două martore din dosar

Data actualizării: Data publicării:
femeie insotita de un politist mascat
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, șoferul care a ucis doi tineri la 2 Mai. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Apar noi informații uluitoare din dosarul lui Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis doi tineri în 2 Mai. Mama lui ar fi participat la petrecerile cu droguri organizate de fiul ei și, mai mult, în unele cazuri chiar ea ar fi adus stupefiantele la petreceri, potrivit unor surse Digi24. Acestea sunt acuzațiile făcute de două tinere care participau la petreceri și care au depus plângere împotriva femeii.

Vineri după amiază, mama lui Vlad Pascu va fi dusă la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă. Femeia a fost reținută joi seară pentru 24 de ore pentru împiedicarea înfăptuirii justiției. Ea ar fi încercat să șantajeze martorii din dosar.

Mama lui Vlad Pascu a fost reținută joi pentru 24 de ore

Mama lui Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub influenţa drogurilor care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, a fost reţinută pentru 24 de ore de procurorii DIICOT.

Miruna Pascu a fost adusă cu mandat la sediul DIICOT şi audiată mai multe ore, fiind acuzată că ar fi încercat să influenţeze şi să şantajeze martori în dosarul în care este cercetat fiul ei.

În dosar este cercetat şi tatăl şoferului, sub control judiciar, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. La percheziţiile efectuate în locuinţa sa, anchetatorii au descoperit mai multe cartuşe.

Tatăl lui Vlad Pascu,  cercetat pentru vătămare corporală, după ce a intrat cu scuterul în jurnalişti

Tatăl lui Vlad Pascu este cercetat de poliţişti pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă, după ce acesta a intrat, joi, cu un scuter, în jurnaliştii prezenţi la DIICOT, unde bărbatul a fost audiat, anunţă Poliţia Capitalei.

"Precizăm faptul că bărbatul a fost testat în vederea stabilirii consumului de alcool ori de substanţe interzise, ambele rezultate fiind negative", se arată într-un comunicat al DGPMB.

Joi, tatăl lui Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub influenţa drogurilor care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, a intrat cu scuterul în jurnaliştii care îl aşteptau la DIICOT.

Bărbatul a fost chemat de procurori pentru a fi audiat în dosarul fiului său, iar la plecare a avut un comportament reprobabil.

El a ieşit în fugă din sediul DIICOT, cu casca de motociclist pe cap, după care a urcat pe scuter. În momentul în care a fost înconjurat de jurnaliştii ce doreau să îi adreseze întrebări despre audiere, bărbatul a demarat şi a lovit doi cameramani aflaţi în faţa lui.

Operațiunea „Hidra”

Joi dimineaţă, procurorii DIICOT şi ofiţeri de la Antidrog au declanşat o vastă operaţiune în Capitală, cu numele de cod "Hidra", care îi vizează pe cei din anturajul lui Vlad Pascu, consumatori şi traficanţi de droguri. Printre aceştia se află şi prieteni ai lui Vlad Pascu, care erau cu acesta pe litoral în perioada producerii accidentului în localitatea 2 Mai.

Procurorii DIICOT arată că este vorba de tineri din familii cu importante posibilităţi materiale, care şi-au desfăşurat activitatea în Bucureşti, precum şi în staţiunile de pe litoralul Mării Negre, în timpul sezonului estival.

Conform anchetatorilor, cei în cauză ar fi specializaţi în distribuirea de canabis, comprimate ecstasy, MDMA, cocaină, dar şi alte droguri sintetice, în diverse locaţii, restaurante şi cluburi de lux, majoritatea clienţilor drogurilor comercializate de către ei fiind consumatori constanţi, persoane cu un potenţial financiar ridicat.

Persoanele ar fi furnizat diverse droguri de risc şi mare risc la petreceri private desfăşurate în diverse locaţii private din Bucureşti, la care, de asemenea, au participat persoane cu potenţial financiar ridicat.

Pe 19 august, doi tineri (o fată de 20 de ani şi un băiat de 21 de ani) au decedat şi alţi trei au fost răniţi după ce Vlad Pascu a intrat cu maşina (un Mercedes de colecţie decapotabil) într-un grup de pietoni pe DN 39, în apropierea localităţii 2 Mai. Conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind depistat de poliţişti în staţiunea Vama Veche, unde a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Înainte de accident, Vlad Pascu a fost oprit de două ori în trafic de poliţişti. A fost condus la o secţie de poliţie, dar a fost lăsat să plece, deşi în maşina lui fuseseră descoperite droguri.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
„O decizie antisemită”, acuză Netanyahu, după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...