Strategia CSM de apărare a magistraților, după criticile din raportul MCV

Data publicării:
csm bun

În raportul tehnic publicat în ianuarie în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, experţii europeni atrag atenţia CSM că nu se implică suficient în sancţionarea atacurilor la adresa independenţei justiţiei.

CSM nu acordă niciun sprijin (...) prin acordarea de asistenţă juridică sau financiară magistraților în astfel de situaţii (există cazuri în alte state membre în care magistraţii beneficiază de consiliere şi de asistenţă financiară pentru iniţierea unei acţiuni în încetare sau pentru depunerea unei plângeri penale) sau prin iniţierea unei acțiuni în instanță în nume propriu”, se menționează în raportul tehnic din cadrul MCV.

Membrii CSM au analizat criticile aduse de experţi şi au pus pe hârtie mai multe propuneri.

O primă propunere se referă la plasarea sub incidenţa legii şi a presei online, o zonă nereglementată în prezent. A doua se referă la aplicarea de către CNA a unei sancţiuni în momentul în care plenul Consiliului Superior al Magistraturii constată că prin mass-media s-a adus atingere independenţei justiţiei.

Propunerile au fost formulate în condiţiile în care actuala legislaţie nu prevede nicio sancţiune pentru cei care încalcă, prin declaraţii, independenţa justiţiei. Consiliul s-a gândit şi la variante de a-i sprijini pe judecători şi pe procurori să iniţieze procese pentru a solicita daune morale.

Una dintre variantele luate în calcul de către CSM se referă la constituirea unui fond pentru plata cheltuielilor magistraţilor care merg în instanţă pentru a-şi apăra reputaţia lezată. Mai mult decât atât, Consiliul se gândeşte şi să ceară modificarea legii, astfel încât să poată participa în proces pentru susţinerea judecătorilor şi procurorilor care fac aceste demersuri.

Nu în ultimul rând, unul dintre membri a propus o modificare legislativă pentru a grăbi plata despăgubirilor, odată câştigate.

În cazul în care prin hotărâre judecătorească se acordă despăgubiri pentru un magistrat, iar persoana responsabilă pentru plata despăgubirilor nu le achită într-un anumit interval, datoria să fie preluată de stat, care va achita despăgubirea şi se va îndrepta cu acţiune în regres împotriva debitorului”, se precizează într-un comunicat al CSM.

În 2015, CSM a emis 25 de decizii de apărare a independenţei justiţiei.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri