La data de 8 ianuarie, anchetatorii l-au pus sub invinuire pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi penal sora şi cumnatul lui Stelian Fuia. Concret, procurorii DNA susţin că în perioada în care acesta era director al Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale Fundulea, ar fi aprobat vânzarea ilegală a unor imobile şI terenuri ce aparţineau instituţiei.
De câştigat a avut firma la care sora şi cumnatul fostului ministru erau asociaţi.