Simionescu și Fişcuci, apropiați ai lui Dragnea, trimiși în judecată de DNA

Data actualizării: Data publicării:
simionescu fiscuci - inquam octav ganea
Fotografii: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul deputat Adrian Simionescu a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută şi complicitate la evaziune fiscală. Alături de el a fost trimis în judecată și omul de afaceri Marian Fișcuci. Ambii sunt apropiați ai președintelui PSD Liviu Dragnea.

simionescu fiscuci - inquam octav ganea
Fotografii: Inquam Photos / Octav Ganea

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi Agerpres, Adrian Simionescu a fost la data faptelor deputat şi acţionar în cadrul societăţii comerciale Fan Speed din Bulgaria (de drept până în 2013 şi de facto în 2014) şi SC SADY COM SRL Turnu Măgurele.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată omul de afaceri Marian Fişcuci, la data faptei administrator al SC Proinvest SRL Alexandria, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Comunicatul Direcției Naționale Anticorupție:

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 718/VIII/3 din 14 iulie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpați:

SIMIONESCU ADRIAN CONSTANTIN, la data faptelor deputat în Parlamentul României și acționar în cadrul societății comerciale Fan Speed din Bulgaria (de drept până în 2013 și de facto în 2014) și SC SADY COM SRL Turnu Măgurele, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- efectuare de acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, 
- complicitate la evaziune fiscală; 

FIȘCUCI MARIAN, la data faptei administrator al SC Proinvest SRL Alexandria, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală; 

SC PROINVEST SRL Alexandria, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 
În perioada 2012 – 2014, inculpatul Fișcuci Marian, prin SC Proinvest SRL Alexandria, a achiziționat din spațiul intracomunitar utilaje agricole de la firme consacrate în domeniu, pe care le-a livrat beneficiarilor - firme românești. În acest lanț economico - financiar, a introdus o verigă fictivă, respectiv firma bulgărească Fan Speed Nikopole, controlată de deputatul Simionescu Adrian, căreia îi erau livrate utilajele agricole, iar aceasta le livra beneficiarilor finali din România. Totodată, la sediul PROINVEST se întocmeau formal documente care atestau livrările fictive menționate.
Modul de operare, așa cu a reieșit pe baza probațiunii, este următorul : inițial se identificau beneficiarii – firme românești și se perfectau înțelegeri cu administratorii acestor societăți, interesate în achiziționarea de utilaje agricole. Acestora li se promitea vânzarea de utilaje procurate preponderent din Germania, Olanda și Franța, prin intermediul SC Proinvest S.R.L. care era și dealer-ul autorizat al firmelor producătoare.
După identificarea firmelor interesate din România care erau și beneficiari finali, utilajele erau achiziționate din statele menționate și transportate, apoi depozitate la sediul SC Proinvest S.R.L.
Dacă SC Proinvest S.R.L ar fi procedat direct la revânzarea acestora către firmele românești – destinatarii finali, tranzacția comercială ar fi fost generatoare a obligației de plată a TVA, prin urmare SC Proinvest S.R.L ar fi fost obligată să plătească TVA către bugetul de stat.
În acest context, inculpatul Fișcuci Marian, cu complicitatea inculpatului Simionescu Adrian Constantin, a creat un circuit comercial suplimentar, fictiv, pentru a eluda obligațiile fiscale către stat, obținând astfel sume mai mari ca venituri și, totodată, a afectat indirect și celelalte firme din domeniu, concurente, care vindeau la prețul de piață ce includea și TVA.
Schema infracțională de eludare a obligațiilor fiscale s-a realizat pe următorul circuit: SC Proinvest S.R.L. Alexandria, controlată de inculpatul Fișcuci Marian, realiza o vânzare fictivă (tranzacție intracomunitară) către firma Fan Speed din Bulgaria, controlată de inculpatul Simionescu Adrian Constantin (operațiune scutită de TVA).
Pentru a se putea demonstra în documente așa zisa „tranzacție intracomunitară” care permitea deducerea TVA, utilajele erau transportate exclusiv de către PROINVEST sau de două firme asociate, în mod formal în Bulgaria, pentru câteva zeci de minute, de cele mai multe ori, sau maxim 24 de ore. Ulterior, agentul economic din Bulgaria proceda la revânzarea utilajelor către clienții din România, identificați anterior și cu care se negociase deja vânzarea utilajelor, încă de când acestea erau proprietatea Proinvest SRL sau urmau să devină proprietatea acesteia.
Tranzacțiile comerciale realizate de firma bulgărească FAN SPEED către beneficiarii finali, firme din România, erau scutite de TVA întrucât aveau regim de tranzacții intracomunitare.
De altfel, a reieșit că toată documentația necesară vânzării, atât dintre PROINVEST către FAN SPEED, cât și dintre FAN SPEED și clientul final, era întocmită la sediul PROINVEST, ceea ce arată că scopul real al acestor tranzacții era acela ca PROINVEST, firma care comercializa în realitate aceste utilaje agricole, să nu plătească TVA.
S-a stabilit că, în intervalul 2012 – 2014, valoarea utilajelor (bunurilor) importate de SC Proinvest SRL și livrate clienților, prin folosirea verigii fictive din Bulgaria, este de 20.854.508 lei.
Prin simularea acestor livrări de bunuri către Fan Speed Bulgaria, SC Proinvest SRL Alexandria a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 5.692.644 lei, reprezentând TVA de plată, administratorul societății în toată această perioadă fiind inculpatul Fișcuci Marian.
În cursul anului 2014, inculpatul Simionescu Adrian Constantin, deputat în Parlamentul României, a exercitat atribuții de administrator de facto în reprezentarea intereselor societăților sale în care figura ca asociat – SC SADY COM SRL Turnu Măgurele și FAN SPEED Bulgaria, în vederea realizării de tranzacții comerciale (negociere preț și încheiere contracte, vânzări de produse, efectuare și încasări plăți, organizare și coordonare livrări produse și întocmire documente fianciar-contabile etc.), reprezentând operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția de demnitate publică pe care acesta o deținea la acel moment – deputat în Parlamentul României, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite.
Aceste foloase au fost cuantificate la un total de 1.159.393 lei (echivalentul sumei de 253.596 euro), echivalentul cumulat al profiturilor realizate în cursul anului 2014 de firmele sale SC SADY COM SRL din România (profit an 2014: - 521.308 lei) și FAN SPEED din Bulgaria (638.085 lei).
De altfel, unica activitate în perioada 2012 – 2014 a firmei Fan Speed a fost primirea formală a utilajelor din România și livrarea imediată în România către clienții - firme ce negociau cu SC PROINVEST SRL.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de cu suma de 5.692.644 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat.
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra conturilor deținute de inculpații: Simionescu Adrian Constantin, Fișcuci Marian și SC Proinvest SRL, fiind indisponibilizate efectiv sumele reținute ca prejudiciu și folos necuvenit.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

Competența ÎCCJ este atrasă de faptul că unul dintre inculpați a săvârșit fapta reținută în sarcina sa în perioada în care exercita funcția de deputat în Parlamentul României, în legătură cu această funcție și atribuțiile specifice, prin încălcarea regimului incompatibilităților.

În același dosar, s-a dispus clasarea față de MARINAȘ FLORINEL și SIMIONESCU MIHAI ALEXANDRU, la data faptelor administratori ai Fan Speed Nikopole, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...