Șefa AEP, reținută pentru 24 de ore, și-a anunțat demisia prin avocat
Cu nici o lună înaintea alegerilor parlamentare, Autoritatea Electorală Permanentă rămâne fără şef. Ana Maria Pătru, preşedintele instituţiei, a fost reținută pentru 24 de ore și și-a anunțat demisia prin intermediul avocatului. Procurorii DNA Ploieşti suspectează că softurile instituţiei au fost cumpărate de la o firmă preferată de şefa instituţiei. Contractele nu ar fi fost date degeaba, ci în schimbul unui autoturism de lux şi a unui apartament. Ana Maria Pătru este urmărită penal pentru trei infracțiuni de trafic de influență și două de spălare de bani.
ACTUALIZARE. Avocatul Anei Maria Pătru a anunţat că aceasta va demisiona din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.
„Doamna Ana Maria Pătru, având în vedere situația juridică, a luat decizia de a-și înainta de îndată demisia din funcția de președinte AEP”, a spus avocatul Ene Cristian.
„Vom merge la judecător în vederea continuării urmăririi penale și lămuririi situației din punctul de vedere al măsurii preventive”, a adăugat el.
Ana Maria Pătru a fost dusă în arestul preventiv.
ACTUALIZARE. Ana Maria Pătru a fost reținută pentru 24 de ore. Ea va ajunge mâine în fața instanței, unde procurorii vor propune arestarea ei preventivă pentru 30 de zile.
Procurorii spun că, în primăvara anului 2008, Ana Maria Pătru, pe atunci vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente, ar fi cerut de la o companie nu mai puțin de 210.000 de euro, contravaloarea unui imobil din București. În anul următor, reprezentanții companiei s-au conformat. În schimb, Pătru promitea derularea în bune condiții a unui contract între respectiva companie și AEP și ajutor pentru încheierea unei noi contracte. Compania a și obținut, de altfel, mai multe contracte cu AEP, spun procurorii.
Pentru a ascunde proveniența banilor, Ana Maria Pătru a folosit „un circuit financiar fictiv”, adică operații comerciale între mai multe companii, printre care firma beneficiară a contractului cu Autoritatea Electorală Permanentă și o firmă controlată de soțul actualei șefe a AEP, spun procurorii.
Doi ani mai târziu, Ana Maria Pătru primea, de la reprezentanții aceleiași firme, contravaloarea unui SUV de lux Land Rover. A primit 15.000 de euro, tot în schimbul promisiunii că va susține derularea unor contracte și servicii încheiate de respectiva companie cu AEP, potrivit DNA.
Tot în 2011, ar fi primit, de la altă administratorul altei firme, 50.000 de euro, „intervenind în schimb la ministrul Economiei, astfel încât omul de afaceri să fie primit în audiență, fapt care s-a și întâmplat la scurt timp de la intervenția Anei Maria Pătru”, spun procurorii.
În 2011, ministru al Economiei era Ion Ariton (septembrie 2010 - februarie 2012).
Cu acești bani și-a cumpărat un Land Rover, pe care l-a înmatriculat pe numele altei persoane, potrivit DNA.
DNA a făcut azi percheziții la Autoritatea Electorală Permanentă și la una din locuințele Anei Maria Pătru. Soțul acesteia, Florin Ștefan Pătru, ar fi încercat să fugă cu mai multe acte de la o societate comercială pe care a condus-o și pe care a radiat-o.
Procurorii anticorupție au indicii conform cărora acele acte ar putea să elucideze un circuit al mitei.
Surse judiciare au declarat că ancheta procurorilor DNA Ploieşti vizează modul în care au fost cumpărate mai multe softuri folosite la desfăşurarea alegerilor din ultimii ani.
Comunicatul DNA:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus efectuarea urmăririi penale față de PĂTRU ANA MARIA, președinte al Autorității Electorale Permanente, iar la data faptelor vicepreședinte al aceleiași instituții - funcție cu rang de secretar de stat, pentru săvârșirea a:
- 3 infracțiuni de trafic de influență;
- 2 infracțiuni de spălarea banilor.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie-iunie 2008, suspecta Pătru Ana Maria, în calitate de vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente (A.E.P.) – funcție cu rang de secretar de stat - a pretins, iar în anul 2009 a și primit de la reprezentanții unei societăți comerciale, suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în mun. București. În schimb, aceasta a promis că va susține derularea în bune condiții a unui contract încheiat de acea societate cu A.E.P., precum și că va susține societatea să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat.
În cursul anului 2009, suspecta Pătru Ana Maria a disimulat proveniența sumei de 210.000 euro, prin folosirea unui circuit financiar fictiv constând în derularea unor operații comerciale între mai multe societăți comerciale, între care firma beneficiară a contractului cu Autoritatea Electorală Permanentă și o firmă controlata de Ana Maria Pătru prin soțul ei.
În cursul anului 2011, tot în calitate de vicepreședinte al A.E.P., suspecta Pătru Ana Maria a pretins de la reprezentanții aceleiași societăți comerciale contravaloarea unui autovehicul marca Land Rover din care a primit suma de 15.000 euro, în schimbul promisiunii că va susține derularea, în bune condiții, a unor contracte de servicii, încheiate de societatea respectivă cu A.E.P. De asemenea, suspecta a promis că va susține societatea să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat.
În cursul anului 2011, în aceeași calitate de vicepreședinte al A.E.P, suspecta Pătru Ana Maria a pretins și a primit suma de 50.000 euro de la administratorul unei alte firme, intervenind în schimb la ministrul Economiei, astfel încât omul de afaceri să fie primit în audiență, fapt care s-a și întâmplat la scurt timp de la intervenția Anei Maria Pătru.
Cu banii proveniți din cele două fapte de trafic de influență descrise anterior a achiziționat un autovehiculul marca Land Rover, iar pentru a ascunde identitatea adevăratului proprietar și beneficiarul real al bunului cumpărat, în același an, Pătru Ana Maria a înmatriculat autovehiculul pe numele unei alte persoane.
Suspectei Pătru Ana Maria i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News