Sedii PSD, renovate cu bani din mita lui Vanghelie

Data publicării:
ponta si vanghelie

Procurorii spun că Marian Vanghelie a susţinut financiar Partidul Social Democrat ani de zile.

Marian Vanghelie a acționat în sensul subordonării intereselor colectivităţii (a căror realizare trebuiau să o urmărească în desfășurarea activității politice) propriilor interese, acesta percepând și exercitând activitatea politică ca pe un mijloc de înavuțire personală și de a-și spori pe această cale, în mod substanțial, veniturile”, se arată în rechizitoriul DNA.

Numai că banii pe care Marian Vanghelie i-ar fi investit, cu dărnicie, în PSD, erau de fapt mita încasată de la firmele abonate la contractele cu Primăria. Edilul ar fi plătit, din bani negri, renovarea a trei sedii folosite de partid.

În anul 2012, potrivit înţelegerii dintre Marian Vanghelie şi Marin Dumitru, acesta din urmă a suportat cheltuielile de renovare a sediilor Partidului Social-Democrat Unirii (situat lângă magazinul Cocor), Cotroceni (vila din strada Obedenaru, deţinută de societatea comercială Calex Business Grup S.R.L.) şi din zona şoseaua Alexandriei”, mai arată procurorii.

La inaugurarea unuia dintre sediile de care vorbesc acum procurorii, Marian Vanghelie a venit la braţul liderului PSD Victor Ponta, deşi probele arată că relaţia cu proaspătul premier şi preşedinte de partid începuse deja să se răcească.

Edilul este acuzat şi că, în 2009, în contul comisioanelor pe care le avea de încasat, a cerut unei firme să achite o datorie de peste 2,5 milioane de lei, acumulată de partid în campania electorală pentru prezidenţialele din 2009. Iar donaţiile făcute de partid în 2010 sinistraţilor din nordul Moldovei ar fi fost plătite după acelaşi model.

„La data de 9 iulie 2010, o delegaţie a Partidului Social-Democrat (condusă de preşedintele partidului Ponta Victor-Viorel şi din care a făcut parte vicepreşedinte acestuia, Dragnea Liviu, şi inculpatul Vanghelie Marian-Daniel) a vizitat zonele afectate de inundaţiile care au avut loc la începutul lunii iulie în judeţul Botoşani, prilej cu care bunurile livrate de inculpatului Dumitru Marin (denunţător, n.r.) au fost puse la dispoziţia populaţiei afectate”, se mai arată în rechizitoriu.

Cele peste 9.000 de sticle de apă ar fi costat 26.000 de lei, arată actele aduse la DNA de denunţător.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei