Șase reținuți în dosarul „Diplome de licență fără studii”

Data actualizării: Data publicării:
catuse bani ancheta FB politie

Față de alte nouă persoane s-a dispus măsura controlului judiciar, informează IGPR. Măsurile vin după ce, miercuri, au fost efectuate 106 percheziții în trei județe, vizați fiind profesori universitari, studenți și foști studenți. Potrivit sursei citate, în urma perchezițiile au fost ridicate 350.000 de euro, înscrisuri și sisteme informatice.

„Până în acest moment, șase persoane au fost reținute și urmează să fie prezentate instanței, cu propunere de arestare preventivă, iar față de alte nouă s-a dispus măsura controlului judiciar”, transmite IGPR.

Anchetatorii susțin că, în cadrul unor instituții de învățământ superior, s-ar fi constituit rețele infracționale din care ar fi făcut parte cadre didactice, secretare și alte categorii de personal nedidactic, precum și foști absolvenți care ar fi avut rolul de a intermedia traseul banilor de la studenți la profesori sau la informaticieni, contra unor comisioane, în vederea promovării frauduloase a examenelor.

„În acest mecanism, studenți care ar fi dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, în special cei cunoscători de limba română, ar fi devenit la rândul lor intermediari pentru alți colegi.În anumite cazuri, banii oferiți în schimbul promovării examenelor ar fi fost lăsați la puncte de schimb valutar ai căror administratori ar fi fost în relații de prietenie cu cadrele didactice. În fapt, cadrele didactice ar fi pretins și primit bani și bunuri de la studenți pentru a le oferi lucrări de licență deja elaborate ori pentru promovarea unor examene, mai ales în cazul unor studenți străini, înscriși la grupe ce urmau cursurile în română, fără ca aceștia să înțeleagă limba”, se precizează în comunicatul IGPR.

Totodată, informaticienii instituțiilor ar fi accesat ilegal softul creat pentru evidența situațiilor școlare și ar fi modificat rezultatele obținute de unii dintre studenți ori le-ar fi transmis acestora mesaje cu răspunsurile corecte, în timpul examenelor.

106 percheziţii au fost efectuate, miercuri, în judeţele Caraş Severin, Hunedoara şi Timiş. Profesori de la universităţile „Vasile Goldiş” şi „Aurel Vlaicu” din Arad sunt cercetaţi pentru că ar fi dat note unor studenţi care NU se prezentau la examen.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...