Robert Cazanciuc, despre magistrații care protestează: „Unii nu ştiu de ce sunt acolo”

Data actualizării: Data publicării:
robert cazanciuc digi

Fostul ministru al Justiţiei Robert Cazanciuc (PSD) susţine că protestele magistraţilor sunt o acţiune politică. În prezent preşedinte al Comisiei Juridice din Senat, el susţine că unii dintre judecătorii şi procurorii care au ieşit în stradă nu ştiu de ce se află acolo şi dă de înţeles că sunt manipulaţi.

Dacă ați face un sondaj și ați întreba magistrații, ați vedea că mulți dintre ei nu știu foarte bine de ce se află acolo, dar e bine să fii parte a unui demers. Delegarea este un instrument managerial, nu am văzut pe scările tribunalului prim procurori care să spună: mi-ai blocat activitatea. Sunt oameni simpli care vor să fie delegați. De ce? Pentru diurnă, pentru pregătire profesională. E un demers politic până la urmă, al cui... Sunt câțiva judecători care au fost foarte activi în spațiul public de-a lungul timpul”, a spus Robert Cazanciuc.

Revolta magistraţilor faţă de recenta ordonanţă care schimbă legile Justiţiei s-a extins azi. Sunt anunţate proteste și la Timişoara, Oradea şi Constanţa. Judecători şi procurori de la instanţe şi parchete de la Bucureşti, Cluj-Napoca, Piteşti, Braşov, Iași şi Constanţa au decis să-şi suspende de luni activitatea pentru perioade cuprinse între 3 zile şi o săptămână. Cu toţii spun că schimbările anunţate acum câteva zile afectează grav independenţa Justiţiei.

Miercuri are loc Adunarea Generală a parchetelor din ţară, cand se decide dacă magistrații vor continua protestele și sub ce formă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri