„Revoluția fiscală” | Mihai Chirica a sesizat Avocatul Poporului

Data publicării:
mihai chirica fb

Un primar PSD anunță că a sesizat Avocatul Poporului pentru a contesta la Curtea Constituţionale Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea Codului Fiscal. Mihai Chirica a anunțat că şi alte primării din ţară susţin demersul iniţiat de primăria Iaşi.

mihai chirica fb
Mihai Chirica / FOTO: Facebook

Primarul Chirica a spus că speră că „România nu se va transforma într-o Siberie sau într-o Belină, ca să arătăm tuturor că avem un conducător suprem, iubit şi dedicat nevoilor personale”, informează News.ro.

”În cursul acestei dimineţi, după o muncă foarte grea, am finalizat documentaţia care a fost şi trimisă Avocatului Poporului. Tot mai multe primării din ţară vin să
se alăture demersului nostru în ceea ce priveşte blocarea acestei ordonanţe în parte. Noi discutăm despre interesul autorităţii publice locale, astfel încât să
arătăm că se încalcă în mod flagrant legea. Se încalcă Carta europeană a autonomiei locale, aprobată prin hotărâre de guvern în anul 2007. Este vorba de articolul 9,
aliniatul 6, care spune că autorităţile publice locale trebuie să fie consultate ori de câte ori se discută despre cotele alocate din diversele surse de venit. Se mai
încalcă hotărârea 595/2007 privind funcţionarea şi atribuţiile pentru comitetul finanţelor publice locale. Exista obligaţia ca acest comitet să fie întrebat şi
consultat în vederea emiterii unei hotărâri de guvern, în condiţiile în care vorbim despre descentralizare şi autonomie locală. Pe 27 aprilie 2017 , prin hotărârea 285,
guvernul a aprobat tezele prealabile ale proiectului privind codul finanţelor publice locale. Se spune acolo că în momentul promovării codului finanţelor publice
locale, guvernul trebuie să prevadă creşterea cotelor defalcate din impozitele pe venit alocate bugetelor locale de la 71,5 la sută cât este în prezent la 100 la sută
începând cu anul 2018”, a afirmat primarul Mihai Chirica.

El a precizat că a discutat miercuri şi cu reprezentantul Comisiei Europene în România şi că i-a trimis un material pe această temă.

Primarul din Iaşi susţine că regiunea de nord est a ţării ”este atacată în mod constant de lipsa de atenţie şi că se încearcă aducerea ei la nivelul anului 1907”.

„Nu vrem să fim puşi în situaţia de a ne întoarce cu 110 ani în urmă. Nu putem şterge pe jos cu toată legislaţia din România pentru a satisface nevoile unui singur om. Nu vrem să fim autorităţi locale dependente, ci vrem să fim autorităţi locale autonome. Adică să putem decide într-o modalitate firească, bazată pe Constituţia acestei ţări, ca să nu depindem cu căciula în mână ca în 1907 în faţa celor care încercau să asuprească pe toată lumea. Sper că nu ne-am întors în 1945 când s-a
şters pe jos cu toţi primarii aleşi democratic. Sper că nu trebuie să înfiinţăm în România o Siberia, ca să arătăm tuturor că avem un conducător suprem, iubit şi dedicat nevoilor personale. Nu aş vrea să transformăm România într-o Belină, avem un nume aşa de frumos de sute de ani”, a mai afirmat primarul Iaşiului, Mihai Chirica.

Şi primarul din Arad, Gheorghe Falcă, a anunţat cu o zi în urmă că va sesiza Avocatul Poporului privind modificările Codului Fiscal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...