Referat DNA: Sorina Pintea a exclamat „Super-tare!”, după ce a aflat că a primit 120.000 de lei
Dosarul mitei în care a fost arestată preventiv Sorina Pintea se complică: fostul ministru al sănătății a avut un complice, care a cooperat cu anchetatorii DNA înainte de flagrantul de vineri, de la Baia Mare. Complicele, la rândul lui, fusese denunțat de omul de afaceri căruia i se cerea mită și care a dat totul în vileag. Procurorii DNA spun, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că Sorina Pintea a discutat despre mită şi că știa ce se afla în punga neagră din biroul său. DNA susține că Sorina Pintea a dat dovadă de perseverenţă şi dezinvoltură la săvârşirea faptei.
Procurorii arată, în referatul în care propun instanței arestarea preventivă, că în momentul în care Sorina Pintea a aflat de la complice că are într-o pungă neagră, cu o inscripție, 120.000 de lei de la omul de afaceri, fostul ministru a exclamat „Super tare!”, iar apoi a spus „Perfect”, când i s-a spus că omul de afaceri a fost de acord să plătească 7 la sută din valoarea contractului.
„Lanțul slăbiciunilor”
Lucrurile s-au derulat foarte rapid în acest dosar, pentru că procurorii DNA au început cercetările relativ recent, la începutul acestui an, practic după ce Sorina Pintea ar fi încasat prima tranșă din cele două ale mitei pentru care este cercetată acum în arest preventiv.
Denunțătorul - omul de afaceri care obținuse un contract cu Spitalul Județean din Baia Mare în valoare de 2.300.000 de lei și care era interesat să obțină, în continuare, plata la timp a facturilor - a mers la DNA și a spus că prin intermediul unui complice, Sorina Pintea i-ar fi cerut, în decembrie anul trecut, 10.000 de euro și că îi cerea în continuare bani, până la 7 la sută din valoarea totală a contractului.
Anchetatorii au mers pe fir și au prins momentul în care acest complice - a cărui identitate nu o știm până acum - a încasat de la denunțător 120.000 de lei. Imediat, complicele a fost luat la audieri, unde acesta a recunoscut că într-adevăr ar fi implicat și fostul ministru al sănătății. A acceptat, din câte se pare, să coopereze cu procurorii (și să poarte un microfon), pentru că la dosar sunt depuse interceptări ale unor discuții purtate exact înainte de momentul flagrantului care o are în centru pe Sorina Pintea.
Înainte de aceasta, se purtaseră negocieri prin acest intermediar, pentru că inițial Sorinei Pintea i se oferise o mită de 3 la sută din valoarea totală a contractului, însă aceasta nu ar fi fost de acord și ar fi insistat să primească 7 la sută, practic mai mult decât dublu.
Banii ar fi fost transmiși înseriați, conform procedurii, și s-a realizat flagrantul, apoi a urmat reținerea.
Faptul că Sorina Pintea ştia că în punga neagră din biroul său se aflau bani și, mai mult, cunoștea exact suma reiese din discuţia de dinainte de flagrant, arată procurorii în referat. Mai mult, procurorii arată că, în discuţia din birou, Pintea spune clar că ea nu a fost de acord cu 3% din contract şi recunoaşte că a propus un comision de 7%.
„Inculpata Sorina Pintea a exclamat chiar: Super-tare! după ce a aflat că (.....) i-a trimis 120.000 de lei, respectiv Perfect, după ce a aflat că (...) a fost de acord cu remiterea procentului de 7% din contract. După ce suspectul (...) îi comunică Sorinei Pintea faptul că s-a scăzut suma de 10.000 de euro pe care aceasta din urmă i-a primit în luna decembrie, Sorina Pintea confirmă spunând Da”, se arată în referatul DNA.
Procurorii justifică solicitarea de arest preventiv. De ce Sorina Pintea este un „pericol public”
Procurorii mai spun că au în vedere reacţia publică cu privire la astfel de infracţiuni atunci când cer arestarea preventivă a fostului ministru. Mai mult, DNA precizează că Pintea a demonstrat un nivel ridicat de „perseverenţă infracţională şi dezinvolutură”, uşurinţă deosebită în săvârşirea faptei.
„La stabilirea pericolului public avem în vedere date legate de persoana inculpatei, în speţă manager de spital public, fost ministru al sănătății, cât și date referitoare la faptă, date care în speță sunt de natură a crea un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității, în lipsa luării măsurii arestării preventive pentru fapte cu adevărat grave, astfel cum este cazul în acest dosar. Din această perspectivă, se reţine că lăsarea în libertate a inculpatei (...) ar crea impresia atât inculpatei, cât şi celorlalţi destinatari ai legii penale că un asemenea comportament este îngăduit fără luarea unei măsuri ferme din partea autorităţilor şi în acest mod s-ar crea o stare de profundă nemulţumire şi de temere, tulburându-se starea de normalitate denumită de legiuitor ordine publică” - astfel argumentează procurorii DNA necesitatea arestării Sorinei Pintea și de ce lăsarea ei în libertate ar constitui un „pericol public”.
Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, în prezent manager al Spitalului din Baia Mare. Decizia nu este definitivă. Ea este acuzată că a luat de mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani ce reprezintă 7% din valoarea unui contract.
Fără îndoială, Sorina Pintea va contesta această decizie, dar până la o nouă judecare a cauzei, ea rămâne în arest preventiv.
Ancheta ar putea lua amploare
O reacție a venit sâmbătă și din partea fiului Sorinei Pintea, care într-o înregistrare video pe pagina de Facebook - ștearsă ulterior - a pomenit numele senatorului PSD de Maramureș Liviu Pop, care ar fi fost destinatarul unor sume de bani primite de mama sa. Liviu Pop a negat însă orice implicare.
Este posibil ca primarul din Maramureș - de la care fiul Sorinei Pintea spune că a aflat toate acestea - să fie complicele din dosar care a intermediat comisioanele și care acceptat să coopereze cu anchetatorii DNA.
În documentele ajunse pe masa tribunalului București se vorbește și despre o promisiune care ar fi ajuns la denunțător: că dacă acceptă înțelegerea cu 7 la sută din contractul pentru realizarea unei noi săli de operații la Spitalul Județean din Baia Mare, atunci aceeași firmă, care are contracte în derulare și cu alte unități sanitare din România, va putea avea acces la trei viitoare înțelegeri care urmau să fie scoase la licitație de spitalul condus de Sorina Pintea.
Editare web: Luana Păvălucă
- Etichete:
- mita
- coruptie
- referat dna
- sorina pintea
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News