Rectorul Universității „Ovidius”, arestat pentru luare de mită

Data publicării:
rector epure ovidius 1

ACTUALIZARE 17.10. Dănuţ Tiberiu Epure a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Decizia poate fi atacată cu recurs.

ACTUALIZARE 11.00. Rectorul Universităţii "Ovidius" din Constanţa, Dănuţ Tiberiu Epure, a fost suspendat din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor, "până la elucidarea situaţiei" sale juridice.


Rectorul Universității „Ovidius” a fost reținut ieri, pentru 24 de ore, pentru trei infracțiuni de luare de mită.

Conform ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, în cursul lunii august 2012, inculpatul Tiberius-Dănuț Epure, în calitate de rector al Universității „Ovidius” din Constanța, a primit de la o persoană, prin intermediar, suma de 1.000 euro, pentru a facilita admiterea fiicei persoanei de la care a primit banii la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității „Ovidius”, pe un loc destinat cetățenilor străini.

„De asemenea, în cursul lunii iulie 2013, inculpatul Tiberius-Dănuț Epure a pretins, atât direct cât și prin intermediar, de la două persoane, suma totală de 9.000 de euro pentru a pune la dispoziția unor candidați la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie subiectele la disciplinele de concurs”, arată comunicatul DNA.

Din banii pretinși în luna iulie 2013, inculpatul a primit suma de 4.000 de euro, după care a remis unuia dintre candidați subiectele și rezolvările acestora la disciplinele biologie și chimie. În acest demers, de pretindere și primire a sumei de 4.000 de euro, Tiberius-Dănuț Epure a fost ajutat de inculpatul Stere Tala persoană fără calitate specială, care a intermediat relația cu persoana care a dat suma de bani.

Antecedente la nivelul conducerii universităților

Conform informațiilor comunicate de DNA, Tiberius-Dănuț Epure este al patrulea rector român care ajunge în fața instanței, însă este primul care este acuzat de luare de mită.

Ceilalți trei, proveniți din alte trei centre universitare din țară – București, Iași și Oradea, au fost cercetați pentru abuz în serviciu, tentativă la infracțiuni care ar fi prejudiciat bugetul UE, înşelăciune, fals intelectual, uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale.

USAMV București

În 21 decembrie 2012, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Ioan Niculae Alecu, rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București USAMV (la data comiterii faptelor), în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată.

Este vorba de dosarul în care este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul care vizează tranzacţionarea terenului din Băneasa aparţinând Universităţii de Agronomie, pe care a fost ridicat un important complex comercial al Capitalei.

„În perioada 2000 - 2004, inculpatul Alecu Ioan Niculae, beneficiind de sprijinul interesat al inculpatului Popoviciu Gabriel Aurel, în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparținând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de Popoviciu Gabriel Aurel. În condițiile în care terenul respectiv (ferma Băneasa) se afla în proprietatea publică a statului, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacții și, în plus, a fost în mod vădit subevaluat”, se arăta în comunicatul DNA din decembrie 2012.

Rectorul bucureștean fusese reținut, în data de 24 martie 2009, pe termen de 24 de ore, sub acuzația de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

UMF Iași

Cu exact un an mai devreme, în 21 decembrie 2011, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Iaşi au dispus trimiterea în judecată a lui Vasile Astărăstoaie, rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi (U.M.F. Iaşi), manager de proiect şi preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor în cadrul procedurii de achiziţie a platformei de e – learning, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, dintre care una în formă calificată, pentru tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor și pentru conflict de interese, în formă continuată.

Universitatea Oradea

Un alt caz anchetat de procurorii DNA a vizat conducerea Universității Oradea. În 18 martie 2008, procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Teodor Maghiar, fost rector al Universităţii din Oradea, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual, uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale.

„În perioada ianuarie 2000 - ianuarie 2004, în calitate de rector al Universităţii Oradea, inculpatul Maghiar Teodor a întocmit şi trimis, în mod repetat, la Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), situaţii statistice conţinând date nereale referitoare la numărul de studenţi, precum şi la alte persoane admise la studii pe locuri fără taxă, cunoscând că, de numărul studenţilor depinde dimensionarea alocaţiei bugetare. Datele respective certifică în mod fals că anual, la universitate urmau cursuri pe locuri fără taxă între 17.000 şi 33.000 de participanţi la studii, în realitate fiind vorba de aproximativ 14.000. În felul acesta, inculpatul i-a indus în eroare pe funcţionarii MEC care au aprobat obţinerea, de către Universitatea Oradea, a unor alocaţii bugetare mai mari decât cele cuvenite. Mai mult, una dintre raportările false a fost făcută de către inculpat în cursul lunii noiembrie 2004, în numele Universităţii Oradea, în condiţiile în care nu mai ocupa nicio funcţie de conducere”, se arăta rechizitoriul întocmit de procurori.

Prejudiciul adus bugetului de stat se ridica atunci la valoarea de 882.045.609.000 ROL (echivalentul a aproximativ 24,3 milioane euro), reprezentând diferenţa dintre alocaţiile bugetare efectiv acordate de minister şi sumele ce s-ar fi cuvenit de drept în funcţie de numărul real al participanţilor la studii pe locuri bugetate.

Mădălina Prundea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care se vorbesc 839 de limbi. De trei ori mai multe decât în Europa
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”