Ministerul Public reacționează după ce Curtea Constituțională a decis că protocoalele cu SRI sunt neconstituționale. Instituția precizează că, în conformitate cu Constituția, „deciziile CCR sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”.
Comunicatul Parchetului General:
„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a luat cunoștință despre Decizia Curții Constituționale referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public şi Parlamentul României, pe de o parte, și Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații a protocoalelor din 4 februarie 2009 și 8 decembrie 2016.
Potrivit art. 147 alineatul 4 din Constituția României, de la data publicării în Monitorul Oficial deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. După motivarea deciziei, urmează a fi identificate și analizate soluțiile optime în vederea dispunerii măsurilor legale corespunzătoare.”
Cum s-a ajuns la decizia CCR privind protocoalele Parchet-SRI
"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate - vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală şi vor dispune măsurile corespunzătoare", precizează CCR, citată de Agerpres.
Sesizarea către CCR a fost înaintată la 8 octombrie și a fost semnată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, după ce Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile acestuia în ziua respectivă. Pronunţarea CCR în această cauză a fost amânată de mai multe ori.