Reacția lui Florin Bodog după ce DNA îl acuză că a angajat fictiv un consilier

Data publicării:
florian bodog in fata ta

Fostul ministru al Sănătăţii Florian Bodog a declarat joi, pentru Agerpres, că niciunul dintre consilierii pe care i-a avut la minister nu se află în situaţia de a nu fi prestat activitatea pe care i-a trasat-o.

Procurorii DNA au cerut joi procurorului general interimar al României să transmită Senatului o cerere de ridicare a imunităţii fostului ministru pe care îl suspectează de posibile fapte de corupţie legate de modalitatea în care ar fi angajat o consilieră în perioada mandatului său.

„Informaţia am aflat-o din presă. S-a cerut ridicarea imunităţii în vederea începerii cercetării penale. Am citit comunicatul DNA-ului acum câteva minute. Ceea ce pot să vă spun este că niciunul dintre consilierii care au fost angajaţi la minister nu se află în situaţia de a nu fi prestat activitatea pe care le-a trasat-o ministrul. Niciunul, toţi au avut activitatea pe care eu le-am fixat-o, fiecare s-a ocupat de ceea ce le-am dat să facă. Toţi consilierii mei, indiferent că au fost cu normă întreagă sau jumătate de normă, au lucrat în directa mea coordonare. Eu le-am trasat ce anume să facă, mie mi-au raportat, cu mine au discutat şi pe mine m-au ajutat în activitatea mea de ministru. Aceste acuzații nu se susțin și niciunul dintre consilierii mei nu a luat bani fără să muncească. Pe mine nu m-a întrebat niciun procuror nimic despre acest lucru niciodată. A mai fost o astfel de speculație în presă la un moment dat, că au fost mai mulți consilieri, dar asta s-a întâmplat pentru că eu nu am fost un ministru comod. Aveau altfel de atitudine cu care eu nu eram obișnuit așa că i-am dat afară din minister. Nu fac comentarii până nu văd dosarul”, a afirmat Bodog.

Citiți și: 
Fostul ministru al Sănătății Florian Bodog e bănuit de angajarea fictivă a unui consilier. DNA cere ridicarea imunității

DNA a transmis un comunicat de presă în care arată că „desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte asimilate infracţiunilor de corupţie privind împrejurarea că un membru al Guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului”.

Potrivit DNA, „în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018 demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcţia de ministru), deşi cunoştea că persoana angajată în funcţia de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, ar fi atestat în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezenţă şi nu a luat măsuri pentru sancţionarea disciplinară”.

Astfel, arată procurorii, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obţinut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 77.985 de lei, sumă ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”