Reacția Emiliei Șercan după ce șefii Academiei de Poliţie au fost puși sub acuzare în dosarul ameninţărilor cu moartea

Data actualizării: Data publicării:
emilia sercan in rochie rosie la un eveniment
Jurnalista Emilia Sercan. Foto: Fundația Friends for Friends

Jurnalista Emilia Şercan a scris, joi seară, pe Facebook, după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că rectorul şi prorectorul Academiei de Poliţie ar fi implicaţi în ameninţările cu moartea pe care le-a primit, că abia după ce dosarul va ajunge la instanţă şi va deveni public va putea vorbi despre „dimensiunile diabolice ale acestei poveşti”.

„În momentul în care dosarul va fi public şi voi putea vorbi despre acest caz veţi putea afla şi înţelege dimensiunile diabolice ale acestei poveşti, din care până acum se ştie doar despre mesaje”, a scris, joi seară, pe Facebook, jurnalista Emilia Şercan.

„Eu am spus încă din primul moment în care am aflat că acel ofițer a fost dus la audieri, având în vedere că el este foarte tânăr, abia a terminat facultatea în urmă cu un an de zile și lucrează în Academia de Poliție, fără să aibă legătură cu zona de doctorate, am spus de atunci că nu poate să fie decât un simplu executant și că autorii morali sunt cu totul și cu totul alte persoane. Este posibil ca astăzi să aflăm că cei care au „comandat” amenințările cu moartea la adresa mea sunt cu totul alte persoane, iar acel ofițer a fost doar un executant”, declarase la Digi24 Emilia Șercan, în reacție la informațiile apărute joi că se fac percheziții la rectorul Academiei de Poliție și la patru dintre subordonații săi.

Rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, şi prorectorul aceleiaşi instituţii, Petrică-Mihail Marcoci, au fost plasaţi, joi seară, sub control judiciar de către DNA pentru instigare la şantaj. Cei doi ar fi determinat un angajat al instituţiei să-i remită jurnalistei Emilia Şercan mesaje de ameninţare cu moartea pentru a renunţa la investigaţii.

„La sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpaţii Iacob Adrian şi Marcoci Petrică-Mihail, rector, respectiv prorector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigaţie – persoană vătămată, mesaje de ameninţare (un mesaj tip text şi cinci mesaje folosind aplicaţia Facebook Messenger) pentru a o constrânge să înceteze investigaţiile jurnalistice care îl vizau pe rectorul Academiei de Poliţie, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională. Concomitent, cei doi instigatori i-au promis poliţistului care a trimis efectiv mesajele de ameninţare că îi vor asigura protecţia pentru a nu fi tras la răspundere penală şi, pe parcursul săvârşirii faptelor, chiar i-au adresat încurajări”, a transmis, joi seară, Direcţia Naţională Anticorupţie, printr-un comunicat de presă.

„Aceste demersuri au fost determinate de faptul că, în perioada martie – aprilie 2019, persoana vătămată a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea rectorului Academiei de Poliţie, Iacob Adrian, care ar fi putut avea consecinţe semnificative asupra carierelor celor doi ofiţeri superiori, astfel încât pentru aceştia era esenţial ca anchetele jurnalistice să înceteze”, a mai transmis DNA.

Procurorii subliniază că „trebuie avut în vedere că funcţiile în cadrul învăţământului universitar presupun deţinerea titlului de doctor, iar continuarea publicării articolelor ar fi determinat un interes public crescut în sensul verificării suspiciunilor de plagiat”.

Rectorul şi prorectorul Academiei de Poliţie, pe durata controlului judiciar, au o serie de obligaţii, printre care ”să nu exercite funcţia de rector, respectiv prorector şi să nu îşi mai desfăşoare activitatea în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti”.

News.ro amintește că, în 17 aprilie, jurnalista Emilia Şercan, cunoscută pentru anchetele privind plagiatele în rândul înalţilor demnitari şi al conducerii unor instituţii de invăţământ, cel mai recent la Academia de Poliţie, a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că a primit ameninţări cu moartea şi că a depus plângere la poliţie.

În 24 aprilie, poliţiştii şi procurorii au făcut percheziţii la Academia de Poliţie, în biroul unui ofiţer suspectat că i-ar fi trimis mesajele de ameninţare cu moartea jurnalistei Emilia Şercan, dar şi la domiciliul acestuia.

În 25 aprilie, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că ofiţerul Gheorghe Adrian Bărbulescu de la Academia de Poliţie, este suspectat că ar fi transmis mesajele şi a fost plasat sub control judiciar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri