Răzvan Burleanu, audiat la poliție. Ce spune șeful FRF

Data actualizării: Data publicării:
burleanu

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal a fost audiat de poliţişti după ce mai mulţi foşti angajaţi ai Federaţiei l-au acuzat că refuză să pună în aplicare decizii definitive ale instanţelor de judecată.

ACTUALIZARE 17.40. La ieșirea de la poliție, Burleanu a spus că este vorba despre două plângeri împotriva federației, depuse de doi angajați care între timp au fost reîncadrați în funcții și și-au primit și salariile din urmă.

„Suntem surprinși de acest dosar, sunt doar niște elemente pentru a ne pune bețe în roate. O să le punem la dispoziție toate documentele și orice alte informații care ni se vor solicita”, a spus Burleanu.

 

Răzvan Burleanu a ajuns, în această după-amiază, la Secţia 9 de poliţie din Bucureşti.

El a fost chemat la audieri după ce patru foști angajați ai FRF ar fi depus plângeri împotriva sa. Cei patru au fost dați afară de la FRF, au contestat concedierile în instanță și au câștigat. Instanța a decis ca aceștia să primească și salarii restante, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Printre cei patru foști angajați se află și directorul de competiții de la FRF. Acesta a depus plângere împotriva lui Răzvan Burleanu încă din ianuarie 2017. El ar fi trebuit să primească 22 de salarii restante și a câștigat și dreptul de a fi repus în funcție. Decizia instanței a venit în 2016, dar nu a fost pusă în executare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...