Informația privind extinderea monitorizării Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare apare în contextul vizitei de lucru, de trei zile, a experților europeni în România care se întâlnesc cu reprezentanții instituțiilor-cheie din sistem.
Datele au fost furnizate de surse diplomatice, care au dezvăluit că noutatea raportului MCV aflat în pregătire este intrarea DIICOT sub monitorizarea specială a CE.
Până în prezent, DIICOT era monitorizat drept componentă a Parchetului General, nu individual, iar motivul invocat pentru extinderea verificărilor ar fi creșterea din ultima perioadă a implicării oamenilor legii, polițiști și magistrați, din domeniul combaterii criminalității, în cauze de corupție.