Procurorul militar care a „supravegheat” intervenția jandarmilor: „Eram acolo în drum spre casă”

Data actualizării: Data publicării:
protest 10 august bucuresti piata victoriei_nick stavre (29)
Foto: Nick Stavre

Noi precizări cu privire la prezența unui procuror militar în seara de 10 august, la mitingul diasporei, în Piața Victoriei. Locotenent-colonelul Bogdan Pîrlog, procuror militar la Parchetul Militar București, a spus că el se afla acolo în trecere spre casă, că nu a supravegheat intervenția jandarmilor, dar că s-a autosesizat cu privire la săvârșirea unor infracțiuni.

protest 10 august bucuresti piata victoriei_nick stavre (29)
Foto: Nick Stavre

„Nu există nicio procedură, nu avem nicio atribuție și nu avem ce căuta în a coordona și nici nu am făcut așa ceva. Nu există 'a supraveghea' (...) La ora 17 am plecat de la birou și mă îndreptam spre acasă. Undeva în jurul orei 18 am fost acolo pentru prima dată”, a declarat procurorul militar Bogdan Pîrlog, pentru Libertatea.

Întrebat de ce a spus Carmen Dan că a existat un procuror care a supreveghtea intervenția, el a răspuns că „vă rog să-i întrebați pe dumnealor. Fiecare răspunde de conduita lui și de declarațiile lui. În zonă mă aflam când a început să se dea cu lacrimogene.”

Cu privire la sesizarea făcută de Jandarmerie a doua zi, pe 11 august, pentru ca un procuror miliar să suprevegheze intervenția, procurorul Bogdan Pîrlog a spus că „asta e problema lor. Jandarmeria nu a făcut nicio sesizare. Ei au făcut o solicitare doua zi pentru ceva ce exceda competențelor legale.”

După ce Jandarmeria a comunicat numele procurorului militar care a fost în Piaţa Victoriei în seara de vineri, la miting, în timpul intervenţiei violente a forţelor de ordine, instituţia a publicat pe pagina sa de Facebook un proces verbal de sesizare din oficiu încheiat de procurorul Bogdan Ciprian Pîrlog. Documentul poartă antetul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, precum şi semnătura acestuia, sub numele său scris, însă, greşit de două ori (Cipirian în loc de Ciprian).

Procurorul notează în document că în mijlocul participanţilor paşnici se aflau şi aproximativ 1.000 de persoane care se manifestau violent atât la adresa jandarmilor, cât şi la adresa manifestanţilor paşnici, şi au încercat forţarea cordonului de jandarmi. Situaţia a degenerat la un moment dat şi doi subofiţeri jandarmi au fost răniţi grav, iar apoi s-a intervenit în forţă împotriva participanţilor de la ora 23.10 până în jurul orei 3.00, cu această ocazie mai multe persoane fiind rănite, mai precizează procurorul militar. El aminteşte că o armă a fost sustrasă de la un jandarm.

Concluziile procesului verbal îi vizează, însă, pe jandarmi, arătând că ar putea fi vorba, din partea acestora, de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu.

„Cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei din Mun. Bucureşti, constatând din imaginile prezentate în spaţiul public că există suspiciunea posibilei comiteri a unor fapte de natură penală de către cadrele militare din dispozitivul de asigurare a ordinii publice, ne-am deplasat în teren. (...) Faptele sesizate ar putea să întrunească elementele constitutive ale infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, prev. de art. 296, 297 şi 298 din Codul penal”, se arată în document.

Prim procurorul Parchetului militar Ionel Corbu a declarat astăzi că de la Parchetul Militar Bucureşti nu a fost niciun procuror care să facă parte din centrul mobil de comandă. În plus, el a precizat că din punct de vedere legal nici nu ar fi trebuit să fie la intervenţie un procuror militar.


Povestea prezenței unui procuror miliar în Piața Victoriei:

1. Carmen Dan a declarat pe 11 august că „Jandarmeria şi-a coordonat toate intervenţiile în Piaţă sub supravegherea unui procuror militar”.

2. Reprezentanții Jandarmeriei au precizat în aceeași zi că intervenția lor a fost „supravegheată” de un procuror militar.

3. Prim-procurorul Parchetului militar Ionel Corbu a declarat marţi că niciun procuror militar nu a fost în Piaţa Victoriei în timpul intervenţiei jandarmilor de vineri seară.

4. La scurt timp, tot marți, Jandarmeria Bucureşti a afirmat că procurorul militar Bogdan Pîrlog este cel care a fost prezent vinerea trecută la protestul din Piaţa Victoriei. Jandarmeria Bucureşti mai precizează că procurorul s-a autosesizat cu privire la evenimentele din piaţă şi a fost prezent în punctul de comandă începând cu ora 17.00 până dimineaţă.

Citiți pe această temă:

Jandarmeria Bucureşti contrazice Parchetul Militar: În Piaţa Victoriei a fost prezent procurorul militar Bogdan Pîrlog

Parchetul militar o contrazice pe Carmen Dan: Niciun procuror nu a fost în Piața Victoriei în timpul intervenţiei jandarmilor

Sursa: Libertatea, News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...