Procurorul general o contrazice pe Laura Codruța Kovesi

Data publicării:
nitu

Într-un interviu pentru Digi24, şeful Ministerului Public o contrazice pe Laura Codruţa Kovesi care critica faptul că noul cod prevede anunţarea prealabilă a celui interceptat, odată cu cererea avizului pentru demnitari.

Tiberiu Niţu spune că noua lege penală poate fi interpretată astfel încât să permită efectuarea interceptărilor, pentru că nu vorbeşte despre începerea urmăririi penale faţă de persoană, ci faţă de faptă.

Sunt de acord că textul poate fi reformulat mai clar, dar pe textele pe care le avem, interpretând în sensul de a face dosare, de a produce efecte juridice, nu cred că este nicio problemă. Urmărirea penală cu privire la faptă se dispune practic din debutul sesizării. Chiar dacă în denunţ persoana care a pretins sau a acceptat mita este identificată de denunţător ca fiind X, cu nume prenume şi funcţie de ministru parlamentar, nu ne împiedică să începem urmărirea penală cu privire la o faptă de luare de mită. Dacă în cauză avem urmărire penală cu privire la faptă începută, ca la matematică putem solicita instanţei luarea, aplicarea tehnicilor speciale de investigare”, a explicat la Digi24 Tiberiu Nițu, procurorul general al României.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei