Adina Florea, propusă la şefia DNA, îl critică dur pe procurorul general al României

Data actualizării: Data publicării:
lzar

Procurorul Adina Florea, propusă de ministrul Justiţiei pentru postul de procuror-şef al DNA, l-a criticat dur pe procurorul general Augustin Lazăr, despre care a spus că face o anumită presiune cu privire la ocuparea funcţiei de conducere a DNA, ea afirmând că Lazăr "pare că îşi exercită funcţia mai mult decât excesiv, cu rea-credinţă". De asemenea, ea a spus că procurorul general ar trebui să se abţină de la a face orice demers şi că acesta "are un interes personal evident".

20180927114732_OGN_9365-01 adina florea inquam photos octav ganea
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

"Au fost chiar surse avizate, ca să folosesc un termen consacrat cel puţin într-o parte a presei scrise, care m-au avertizat să am mare grijă pentru că există o anume presiune din partea procurorului general. Mi s-a spus că DNA-ul nu este DIICOT, că vor fi surprize mai mari sau mai mici, dar nu m-am gândit niciun moment că surprizele vor fi de o asemenea anvergură", a spus Adina Florea, referindu-se la sesizarea depusă de procurorul general pe numele ei la Inspecţia Judiciară.

Ea a reafirmat că dosarul în care ar fi vizată, legat de protocolul Parchetului General cu SRI, ar trebui instrumentat de orice altă structură, dar nu de Parchetul instanţei supreme.

Întrebată cum cataloghează acţiunea procrorului general, Adina Florea a spus că acesta ar trebui să se abţină de la a face orice demers şi l-a acuzat că are "un interes personal evident".

"Din punctul meu de vedere, domnul procuror general ar trebui să se abţină de la a face orice demers. Domnul procuror general are un interes personal evident. Dumnealui este semnatar al acestui protocol, prin urmare, ar trebui să se abţină să facă orice demers. Ar putea ca acest dosar instrumentat de Parchetul General să fie în continuare instrumentat de orice altă structură, dar nu de Parchetul General”, a spus Florea.

Ea a adăugat că, după ce a fost prezentată sesizarea în privinţa sa, s-a aşteptat ca procurorul general să se abţină de la vot în şedinţa Secţiei pentru procurori a CSM în care a fost amânată audierea ei pentru postul de procuror-şef al DNA. În plus, Florea a spus despre procurorul general al României că "pare că îşi exercit funcţia mai mult decât excesiv, cu rea-credinţă” şi că a sesizat Inspecţia Judiciară cu "o grabă nemaivăzută”.

"Pare că îşi exercită funcţia mai mult decât excesiv, cu rea-credinţă, în condiţiile în care există acest dosar penal pe rol, a spus şi dumnealui chestiunea aceasta, dosar penal care nu s-a finalizat, despre care dumnealui a susţinut că nu are cum să-l lege de persoana mea şi atunci, deşi există acest doar penal pe rol, iată sesizează cu o grabă nemaivăzută, nemaintâlnită, Inspecţia Judiciară, în condiţiile în care, de regulă, Inspecţia Judicară, în situaţia în care există un dosar penal pe rol, nu am întâlnit situaţii în care să facă verificări, dar poate că de data asta, cine ştie, vom avea  noutate în activitatea judiciară, va exista şi o sesizare de abatere disciplinară la Inspecţia Judiciară concomitent cu un dosar penal la o structură de parchet şi nu ştiu dacă mai există vreun for care să facă verificări. Probabil că vom apela şi la acel for ca să facem verificările”, a declarat Adina Florea.

Ea a spus că o "apără în primul rând legea, buna-credinţă” şi că are încredere în lege şi în bună-credinţă. "Ştiu că sunt nevinovată, am convingerea că se va dovedi nevinovăţia mea, deşi se pare că nu mai operează prezumţia de nevinovăţie”, a mai spus Adina Florea.

Adina Florea l-a criticat pe procurorul general Augustin Lazăr şi joi, în timpul şedinţei CSM în care urma să fie audiată în vederea eliberării uni aviz, ea spunând că acesta "aruncă anatema” asupra sa şi că nu Parchetul ICCJ ar trebui să cerceteze apariţia în spaţiul public a protocolului cu SRI, publicat de Darius Vâlcov, având în vedere că procurorul general este semnatarul documentului.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...