Procurorii DNA cer pedepse mai mari pentru inculpații din dosarul șantajului Antena Group

Data publicării:
SIGLA DNA-1

Sorin Alexandrescu, fost director al Antena Group, a fost condamnat de prima instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Procurorii DNA cer o pedeapsă mai mare, iar în documentele depuse la Înalta Curte de Casație și Justiție explică si care sunt motivele: presupusul șantaj s-a făcut prin intermediul mass-media, iar beneficiul urmărit avea o valoare foarte mare - obţinerea unui contract de peste 35 de milioane de euro.

Argumentele DNA pentru pedepse mai mari:

Inculpatul (Sorin Alexandrescu, n.r.) a ignorat cu desăvârşire rolul fundamental pe care presa trebuie să-l joace într-o societate democratică, acela de informare corectă a publicului şi, într-o anumită măsură, chiar de educare a sa, folosindu-se în mod josnic de beneficiile pe care statutul de persoane publice îl conferă acestora, de notorietatea şi încrederea de care se bucurau în rândul unui segment al populaţiei, deturnându-le de la scopul lor în vederea realizării unor interese materiale private. (Sursa: dosar ICCJ)

Argumente similare au procurorii şi când cer mărirea pedepsei pentru fostul senator Dan Voiculescu:

Iniţierea unor acţiuni politice care să trateze pretinsele abuzuri ale procurorilor, inclusiv prin amendamente legislative, ca expresie a unei atitudini de intimidare a organelor judiciare. (Sursa: dosar ICCJ)

Cât despre Camelia Voiculescu, DNA cere pedeapsă cu executare şi susţine că aceasta nu poate invoca lipsa antecedentelor penale. Procurorii vor ca şi societatea care controlează televiziunea de știri, fondată de familia Voiculescu, să fie condamnată pentru complicitate la șantaj.

Argumentele DNA pentru condamnarea Antena 3:

Chiar dacă Gâdea Mihai ca director de drept al Antena 3 nu avea nici o idee inițială cu privire la scopul real pentru care acest post tv lansa atacuri la adresa RCS&RDS, inculpații Voiculescu, ca unice persoane cu putere de decizie în fapt, au săvârșit faptele cu vinovăție, iar răspunderea lor atrage și răspunderea persoanelor juridice pe care le controlau. (sursa: dosar ICCJ)

Directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, voia sa îl convingă prin ameninţări pe administratorul RCS&RDS să accepte un contract prestabilit, în valoare de 35 de milioane de euro, pentru retransmisia pe satelit a posturilor Antena Group.

Mi-a spus că are un contract semnat de mine cu o societate, Bodu SRL, iar această convenție ar reprezenta, de fapt, o şpagă. Mi-a spus că dacă această chestiune va deveni publică <eu nu voi mai sta la această masă> şi mi-a sugerat că aş putea fi arestat”, a declarat în instanţă administratorul RCS&RDS.

Directorul Antena Grup a negat totul.

Potrivit stenogramelor care există la dosar, tot planul de şantaj era coordonat de Dan Voiculescu şi fiica sa, Camelia. 

Dan Voiculescu: Eu vreau trei lucruri: denunţ calomnios...

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: Plângere penală prealabilă...

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: Şi o delegaţie de la Antena 1, n-ar trebui Mihai...

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: De la Antena 1, ba poate şi Mihai.

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: Vorbiţi voi, vedeţi cine, care să se ducă la uşă la RCS...

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: Şi să ceară: „Vrem să vorbim cu domnu' Bendei!”

Camelia Voiculescu: Da.

<sursa: rechizitoriul DNA>

Fostul senator, condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul privatizării ICA, a cerut instanţei să nu fie scos din celula sa de la Rahova pentru a da declaraţii în acest proces.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...