Procuror de la Parchetul ÎCCJ, judecat pentru luare de mită

Data actualizării: Data publicării:
SIGLA DNA

Procurorul Cătălin Nicolae Ceort, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost trimis în judecată de către DNA, pentru luare de mită, fiind acuzat că a cerut unui om de afaceri cercetat pentru evaziune fiscală 260.000 de euro pentru a primi o rezoluţie favorabilă. În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei şi un avocat suspendat din Baroul Bucureşti, prin intermediul căruia omul de afaceri a dat o parte din bani.

SIGLA DNA

Potrivit unui comunicat dat publicităţii, joi, procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a procurorului Cătlin Nicolae Ceort, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, inculpat pentru luare de mită.

În acelaşi dosar, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, avocatul Victor Ignat, la data comiterii faptelor suspendat în cadrul Baroului Bucureşti, cercetat pentru complicitate la luare de mită.

Conform rechizitoriului întocmit de DNA, în decembrie 2016, procurorul Cătălin Nicolae Ceort a cerut, prin intermediul avocatului suspendat Victor Ignat, suma de 260.000 de euro de la un om de afaceri martor în dosar, cercetat pentru evaziune fiscală şi spălare de bani într-un dosar penal aflat în instrumentarea magistratului.

„Aceşti bani au fost pretinşi de inculpatul Ceort Cătălin Nicolae în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu un act contrar acestor îndatoriri, în sensul adoptării unei soluţii favorabile faţă de martor în cauza respectivă. La data de 27 decembrie 2016, în scopul arătat mai sus, inculpatul Ignat Victor a primit de la omul de afaceri suma de 30.000 de euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, se arată în comunicatul DNA.

Dosarul va fi judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...