Primarul sectorului 3, Robert Negoiță, a fost trimis în judecată de DNA pentru contractele de salubrizare cu ROSAL GROUP

Data actualizării: Data publicării:
robert negoita
Robert Negoiță. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul sectorului 3, Robert Negoiță și mai mulți funcționari publici au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu în dosarul ROSAL GROUP. Edilul sectorului 3 este acuzat că a încheiat mai multe contracte de salubrizare, iar prejudiciul se ridică la peste jumătate de miliard de lei.

Prejudiciul în acest dosar a fost stabilit de anchetatori la aproximativ 580 de milioane de lei.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Robert Negoiță, în stare de libertate, pentru acuzațiile de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite cu consecinţe deosebit de grave, instigare la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la fals intelectual.

În acelaşi dosar, în faţa judecătorilor vor ajunge şi:

Octavian Gheţu, director executiv la Direcţia Economică din cadrul Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite cu consecinţe deosebit de grave, a două complicităţi la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite cu consecinţe deosebit de grave şi fals intelectual;

George-Alexandru Manciu, la data faptelor exercita, cu titlu temporar, funcţia de director executiv al Direcţiei Utilităţi Publice din cadrul Primăriei Sector 3, sub aspectul săvârşirii a două complicităţi la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, cu consecinţe deosebit de grave

 Irina-Gina Soroceanu, director executiv la Direcţia Investiţii şi Achiziţii din cadrul Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii a două complicităţi la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, cu consecinţe deosebit de grave;

Florentina Pencea, la data faptelor exercita, cu titlu temporar, funcţia de director executiv al Direcţiei juridice din cadrul Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii a două complicităţi la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, cu consecinţe deosebit de grave;

Elena Petrescu, la data faptelor consilier local în cadrul Consiliului Local Sector 3 şi viceprimar al Primăriei Sector 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite cu consecinţe deosebit de grave şi fals intelectual;

Mihăiţă Marius, la data faptelor secretar al Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii a două participaţii improprii la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, cu consecinţe deosebit de grave;

Mirela Chetreanu, auditor public extern în cadrul Curţii de Conturi a României-Camera de Conturi Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual;

Un reprezentant al SC ROSAL GRUP SA, sub aspectul săvârşirii a două complicităţi la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite cu consecinţe deosebit de grave;

SC ROSAL GRUP SA, sub aspectul săvârşirii a două complicităţi la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în realizarea atribuţiilor de serviciu, Robert Sorin Negoiţă ar fi aprobat, întocmit şi semnat o serie de acte (Raport de specialitate, Nota de fundamentare, Expunere de motive), iar la 20 noiembrie 2013, pe baza actelor, ar fi prezentat membrilor Consiliului Local al Sectorului 3 spre a fi votat un act adiţional la contractul de salubritate

În concret, spun procurorii, prin actul adiţional respectiv, consilierilor locali li s-ar fi promis că se va implementa de către operatorul de salubritate ROSAL GROUP un "sistem de containere îngropate" pe raza Sectorului 3 (un total de 449 containere îngropate), costurile fiind suportate de operatorul de salubritate.

"În realitate, sub pretextul implementării Programului de dezvoltare a sistemului de gestionare integrată a deşeurilor municipale de pe raza administrativă a Sectorului 3, inculpatul Robert Sorin Negoiţă, beneficiind de ajutorul celorlalţi funcţionari publici, ar fi determinat obţinerea votării, de către Consiliul local al Sectorului 3, a unui act adiţional care, printre alte amendamente, viza şi prelungirea nelegală a contractului de salubritate cu încă 10 ani. Actul adiţional prin care se prelungea nelegal termenul contractual cu operatorul de salubritate ar fi fost ulterior semnat de inculpatul Robert Sorin Negoiţă", indică anchetatorii

În plus, arată DNA, la 15 mai 2014, Robert Sorin Negoiţă ar fi încheiat şi semnat în mod nelegal un alt act adiţional, fără a-l supune aprobării Consiliului local, prin care s-ar fi crescut frecvenţele de realizare a activităţilor de curăţenie a căilor publice cu influenţă asupra creşterii costurilor operatorului de salubritate ROSAL GROUP.

"Modalitatea de prelungire a contractului iniţial de salubrizare printr-o serie de acte adiţionale a făcut obiectul unor controale din partea Curţii de Conturi, Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice şi Consiliului Concurenţei. Aceste controale au constatat încălcări ale dispoziţiilor legale, iar ca urmare, autorităţii contractante (UAT Sector 3) i s-a comunicat obligaţia de a nu mai prelungi contractul iniţial încheiat în 1999 peste termenul de valabilitate de 5 ani stipulat în contract şi i s-a recomandat să dispună reorganizarea serviciilor de salubrizare conform noilor prevederi şi să atribuie noul contract conform O.U.G. nr. 34/2006, prin licitaţie", se menţionează în rechizitoriu.

Încălcările constatate de Curtea de Conturi ca urmare a controlului efectuat la Primăria Sectorului 3, precizează sursa citată, au fost validate de Instanţa de contencios administrativ, în cursul anului 2017. Faţă de această sentinţă, primarul Sectorului 3 Robert Sorin Negoiţă a declarat recurs, dar ulterior a renunţat la judecarea recursului.

"Pentru a acoperi retroactiv nelegalităţile prelungirii contractului iniţial, funcţionarii Primăriei Sector 3 ar fi iniţiat un demers juridic prin care, în cursul anului 2018, actele adiţionale s-ar fi aprobat retroactiv de către Consiliul local. Ulterior, ar fi fost întocmit un referat, semnat de viceprimarul Elena Petrescu, pe baza unei delegări nelegale făcute de primar, prin care practic s-au şters o parte din obligaţiile de plată pe care ROSAL GRUP SA le avea către Primăria Sectorului 3. Acţiunea funcţionarilor din primărie ar fi fost validată de auditorul public extern, inculpata Mirela Chetreanu, în Raportul de follow-up din data de 11 octombrie 2019, care ar fi constatat că măsura recuperării prejudiciului a fost dusă la îndeplinire în totalitate, deşi aspectele constatate de Curtea de Conturi nu fuseseră remediate", explică Direcţia Naţională Anticorupţie.

Prin faptele descrise, la care au contribuit, sub forma complicităţii, şi persoanele menţionate din conducerea Primăriei Sectorului 3, procurorii spun că s-ar fi creat un prejudiciu total de 578.446.818 lei în dauna Sectorului 3 şi un folos necuvenit pentru ROSAL GROUP. Consiliul Local al Sectorului 3 s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma menţionată anterior.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...