Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a fost trimis în judecată

Data actualizării: Data publicării:
dorin floreaagerpres 7800464

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru participaţie improprie la abuz în serviciu, edilul fiind acuzat că în 2008 a întocmit şi semnat o expunere de motive prin care s-a supus dezbaterii Consiliului Local adoptarea, în regim de urgenţă, deşi situaţia nu o impunea, a propunerii de atribuire, cu titlu gratuit către o asociaţie sportivă, a unui teren de 20.400 metri pătraţi, potrivit News.ro.

dorin floreaagerpres 7800464
Foto: Agerpres

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii Serviciului Teritorial Târgu Mureş al DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a primarului Dorin Florea pentru participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul a urmărit obţinerea unui folos pentru sine sau pentru altul, şi a Mariei Cioban, la data faptei secretar al municipiului Tîrgu Mureş, pentru aceeaşi infracţiune.

În rechizitoriu, procurorii arată că, în anul 2008, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureş, încălcându-ţi atribuţiile de serviciu şi prevederile legale, a întocmit şi semnat o expunere de motive prin care s-a supus dezbaterii Consiliului Local adoptarea, în regim de urgenţă, deşi situaţia nu o impunea, a propunerii de atribuire, cu titlu gratuit către o asociaţie sportivă, a unui teren în suprafaţă de 20.400 metri pătraţi, situat în municipiul Tîrgu Mureş.

Ca urmare a acestui demers, în 25 septembrie 2008, Consiliul Local a adoptat hotărârea respectivă, prin votul a 19 consilieri locali, la îndemnul edilului şi fără ca aceştia să cunoască caracterul nelegal al acelei propuneri.

Hotărârea respectivă, după adoptare, a fost contrasemnată (fiindu-i astfel acordată viza de legalitate fără de care nu putea produce efecte juridice) de către secretarul municipiului, Maria Cioban.

Ulterior, asociaţia sportivă beneficiară a terenului - care nu se încadra în niciuna din categoriile de persoane juridice fără scop lucrativ precizate în legea administraţiei publice şi nici nu deţinea statutul de utilitate publică pentru a putea beneficia de folosinţa gratuită a unui astfel de bun - a închiriat terenul respectiv unei alte entităţi sportive, obţinând foloase materiale în sumă de 2.563.041,86 lei.

Pentru folosirea acelui teren, asociaţia sportivă ar fi trebuit să plătească o redevenţă anuală calculată conform prevederilor legale, în funcţie de categoria bunului concesionat/închiriat, astfel că prin faptele sus menţionate bugetul municipiului Târgu Mureş a fost prejudiciat cu suma de 1.182.520 lei.

Până la ora actuală, Primăria municipiului Târgu Mureş nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri