Primarul municipiului Medgidia, liberalul Valentin Vrabie, a fost marţi condamnat la un an şi şapte luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual, printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Constanţa.
Judecătorii Curţii de Apel au admis apelul primarului Vrabie împotriva sentinţei din iunie 2022 a Judecătoriei Medgidia prin care acesta fusese condamnat la un an şi şapte luni de închisoare cu executare.
"Admite apelul penal declarat de inculpatul Vrabie Valentin împotriva sentinţei penale nr. 1164 din data de 28.06.2022, pronunţată în dosarul penal nr. 4316/256/2020, al Judecătoriei Medgidia. Desfiinţează în parte hotărârea atacată şi rejudecând, dispune: Înlătură dispoziţiile (...), privind executarea în regim de detenţie a pedepsei de 1 an şi 7 luni închisoare aplicată inculpatului Vrabie Valentin. Menţine condamnarea de un an şi 7 luni închisoare aplicată inculpatului Vrabie Valentin . În baza art. 66 alin. 1, lit. a şi b Cod penal, interzice inculpatului Vrabie Valentin dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară. (...) În temeiul art.91-art.92 alin.(1) Cod penal: Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an şi 7 luni închisoare aplicată inculpatului Vrabie Valentin", se arată în soluţia pe scurt a instanţei.
Conform sursei citate, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta măsurile de supraveghere şi va executa obligaţiile ce îi revin, printre care cea de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile, la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa sau la Primăria municipiului Medgidia.
"Pune în vedere condamnatului că dacă pe parcursul termenului de supraveghere nu respectă cu rea-credinţă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse sau săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. (...) Definitivă. Pronunţată, după redactare, astăzi, 10.10.2023, prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei", se precizează în minuta judecătorilor Curţii de Apel.
Judecătoria Medgidia l-a condamnat pe Valentin Vrabie la un an şi şapte luni de închisoare cu executare pentru fals intelectual, după ce, conform procurorilor, în 2019, în calitate de primar a certificat în fals într-un document oficial emis în favoarea unei societăţi comerciale, că aceasta nu are datorii la bugetul local, deşi avea la cunoştinţă că, în realitate, figura cu o datorie neachitată.
Editor : I.C