Președintele Tribunalului Timiș: „Justiţia nu stă într-un singur om”

Data actualizării: Data publicării:
adriana stoicescu fbcrop

Președintele Tribunalului Timiș, Adriana Stoicescu, scrie pe pagina sa de Facebook că „lupta anticorupție a ajuns să fie aruncată în derizoriu” și vorbește despre „telejustiție în zornăit de cătușe”. Ea a luat apărarea procurorilor care „într-un gest fără precedent în activitatea acestei instituţii, solicită intervenţia CSM”.

Postarea judecătoarei Adriana Stoicescu:

În anul 2017, într-o Românie atinsă de corupţie în toate segmentele societăţii, lupta anticorupţie a ajuns sa fie aruncată în derizoriu, iar cauzele sunt multiple.

După ani de telejustiţie, în zornăit de cătuşe, pare că s-a uitat cu desăvârşire că, aşa cum justiţia nu stă într-un singur om, anticorupţia nu înseamnă o singură instituţie.

Anticorupţia se fundamentează pe educaţie. În primul rând pe cei şapte ani de acasă, când fiecare e învăţat să nu fure şi să nu mintă, continuată de educaţie juridică în şcoală, aşa cum se tot încearcă, dar nu se prea reuşeşte...

Anticorupţia se manifestă prin respect față de lege și uniforma celui chemat să aplice legea.

Anticorupţia înseamnă presă liberă, dar nu propagandă, ci atenţie la detalii, profesionalism si critică a oricăror derapaje ale instituţiilor statului și conducătorilor acestora.

Nu vă place Banciu? Uitaţi-vă la Discovery.

Vă enervează Ciutacu sau Gâdea? Uitaţi-vă la film.

Nu agreaţi stilul lui Cristoiu? Faceţi integrame.

Dar jurnaliştii trebuie lăsaţi să vorbească.

Ne place sau nu, fără jurnalişti liberi si critici democraţia ar dispărea. Ne-am întoarce repejor în 1989, cu un program la TV de 2 ore, cu pumnul în gură pentru orice afirmaţie care nu ar fi pe placul mai marilor zilei.

Până una alta, jurnaliştii sunt cei care spun lucrurilor pe nume, chiar dacă nu tuturor le place modul în care o fac sau nu sunt întotdeauna de acord cu ei.

Anticorupţia înseamnă judecători independenţi.

Magistratura înseamnă întâi de toate onestitate. Aplicarea legii, în litera şi spiritul ei, cu responsabilitate şi curaj.

Magistratura nu înseamnă privilegii şi putere. Înseamnă respectul faţă de cei aflaţi în faţa noastră, care aşteaptă de la noi să fim drepţi şi atât.

Ca judecători ne credem prea des mici dumnezei şi sărim ca arşi ori de câte ori suntem criticaţi; fugim în faţa CSM-ului şi cerem apărarea reputaţiei, uitând că noi suntem singurii răspunzători de imaginea justiţiei.

Şi da, trebuie să răspundem atunci când greşim, la fel ca orice cetăţean.

Legea răspunderii magistraţilor există, trebuie doar să fie aplicată. Iar pentru asta avem nevoie de o Inspecţie Judiciară puternică, cu adevărat independentă, formată din profesionişti care identifica si corectează din timp orice derapaje ale unora care se cred deasupra legii.

Anticorupţia înseamnă avocaţi profesionişti si netimoraţi, care se lupta pentru drepturile persoanelor pe care le apără.

Nu în ultimul rând, anticorupţia înseamnă procurori independenţi, a căror onestitate să nu fie pusă la îndoială nici un moment.

Drepturile şi libertăţile fundamentale nu sunt un moft. Ne amintim de ele doar când România mai bifează o condamnare la CEDO, apoi trecem cu lejeritate peste ele, sperând că încălcările flagrante vor fi trecute cu vederea.

Între timp, destine sunt distruse pentru capriciile si gloria deşartă a unora....

Pentru că am fost la rândul meu hăituită şi vânată de pigmei ce se pretind magistraţi, avizi de publicitate şi putere, care fac din distrugerea vieţilor altora un ţel; pentru că am fost ameninţată voalat cu excluderea din magistratură dacă voi continua să vorbesc; pentru că nu înţeleg să abdic de la principiile mele,

Astăzi, în calitate de judecător independent, susţin demersul procurorilor din DNA şi solicit, la rândul meu, Consiliului Superior al Magistraturii, garantul independenţei justiţiei, apărarea independenţei procurorilor din DNA care au cerut acest lucru.

Rezoluţia de la Constanţa, asumata de conducerile tribunalelor si curţilor de apel din tara, este doar primul pas în resetarea întregului sistem judiciar.

Reprezentanţii noştri din CSM, în care personal am toată încrederea, trebuie să uzeze de toate pârghiile legale pentru ca demersul preşedinţilor de instanţe, însuşit de Adunările Generale, să conducă la readucerea justiţiei acolo unde îi este locul.

Un prim pas în acest sens trebuie să fie apărarea independenței procurorilor DNA care, într-un gest fără precedent în activitatea acestei instituţii, solicită intervenţia CSM-ului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Mariah Carey are doi copii de 13 ani. Cum arată acum gemenii artistei
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei