Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au procunţat sentinţa în cazul preotului din comula Schela, judeţul Galaţi, care a accidentat mortal anul trecut un sătean şi a fugit de la locul accidentului.
Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, decizia magistraţilor fiind definitivă.
În noiembrie 2017, preotul Dănuţ Hohotă, paroh la una dintre bisericile din Schela, a lovit cu maşina un consătean, apoi a părăsit locul accidentului. Victima sa a murit în scurt timp.
Poliţia Rutieră a găsit maşina preotului abandonată, la câţiva kilometri depărtare. În urma cercetărilor, preotul din Schela a fost găsit ascuns într-o gospodărie din zonă, având o alcoolemie de 1,34 la mie în aerul expirat, confirmată şi de analizele ulterioare făcute la sânge.
Preotul Dănuţ Hohotă a fost arestat atunci, sub acuzaţiile de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducere sub influenţa alcoolului.
Judecătorii l-au menţinut în arest până în februarie 2018, când l-au plasat în arest la domiciliu, pentru o lună, şi apoi sub control judiciar. Reprezentanţii Arhiepiscopiei Dunării de Jos precizează că aşteaptă comunicarea oficială a sentinţei definitive, după care va fi întrunit consistoriul bisericesc, care va decide sancţiunile pentru preotul condamnat.