Predoiu a discutat cu Laura Codruța Kovesi: Facem toate demersurile pentru funcționarea Parchetului European la nivel național

Data publicării:
Laura Codruța Kovesi cu steagul UE în spate
Laura Codruța Kovesi, procuroarea-şefă la nivelul Uniunii Europene. Foto: Profimedia Images

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut o întâlnire cu procuroarea-şefă europeană, Laura Codruţa Kovesi, căreia i-a transmis că vor fi făcute toate demersurile necesare bunei funcţionări a Parchetului European la nivel naţional.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei transmis, Kovesi a mulţumit pentru măsurile deja luate în vederea susţinerii EPPO în România şi, în special, pentru asigurarea unui sediu adecvat, relatează Agerpres.

Cei doi oficiali au agreat necesitatea lansării, în viitorul apropiat, a unei noi proceduri de recrutare a procurorilor europeni delegaţi, având în vedere că încă nouă posturi din schema naţională sunt vacante, procurorul-şef european apreciind menţinerea statu quo-ului legislativ care reglementează Poliţia judiciară pusă la dispoziţia EPPO.

În cadrul întâlnirii, au fost abordate şi aspecte privind posibila modificare a Regulamentului 1939/2017 de înfiinţare a EPPO, stadiul legii de transpunere a Directivei 1937/2019 privind avertizorii de integritate şi modificarea normelor naţionale care transpun complet Directiva 1371/2017 privind protecţia intereselor financiare ale UE.

„Am susţinut şi vom susţine în continuare Parchetul European şi vom face toate demersurile necesare bunei funcţionări a acestuia la nivel naţional.

În acelaşi timp, vom susţine toate iniţiativele Comisiei Europene şi ale Consiliului UE prin care se urmăreşte consolidarea acestei instituţii şi extinderea competenţelor, inclusiv în ceea ce priveşte nerespectarea sancţiunilor UE”, a declarat ministrul Justiţiei, citat în comunicat.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri