Predoiu a discutat cu ambasadorul Italiei în România despre extrădarea lui Darius Vâlcov și Ionel Arsene

Data publicării:
Cătălin Predoiu, ministrul Justiției.
Cătălin Predoiu, ministrul Justiției. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit astăzi cu ambasadorul Italiei la București, Alfredo Maria Durante Mangoni, pentru a discuta despre procedurile de extrădare ale lui Darius Vâlcov și Ionel Arsene, condamnați definitiv de justiția din România și aflați în acest moment în Italia.

Potrivit ministerului Justiției, agenda întâlnirii a constat în cooperarea judiciară bilaterală în domeniul dreptului penal, cu specială privire asupra procedurilor de extrădare.

„Fără a prejudicia cu nimic independența Justiției din România și Italia, ministrul Justiției a subliniat interesul bilateral și european pentru aplicarea riguroasă a Deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre”, se arată în comunicatul instituției.

Predoiu a salutat decizia Procurorului-general italian de a cere reexaminarea cazului de extrădare privind cetățeanul român Arsene Ionel, condamnat penal definitiv, și a mulțumit ambasadorului pentru acest lucru.

Cei doi oficiali au convenit asupra utilității și necesității continuării dialogului asupra subiectelor luate în discuție, inclusiv la nivel ministerial.

Ministerul Justiției își exprimă interesul și speranța că autoritățile italiene îl vor localiza și aresta cât mai rapid pe cetățeanul român Vâlcov Darius, condamnat penal definitiv la închisoare cu executare de către Justiția română, se mai arată în comunicat.

„Ministerul Justiției va desfășura, ca și până acum, toate competențele sale legale privind orice cetățean român condamnat penal definitiv până la aplicarea întocmai a deciziilor Justiției din România, indiferent de cât de mult ar dura aceste proceduri.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ Ionel Arsene, dat în urmărire după ce a fost condamnat la şase ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, s-a predat, în martie, în Italia, dar extradarea lui a fost refuzată. Tot în Italia s-ar afla şi Darius Vâlcov, condamnat la şase ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, dar şi Dragoş Săvulescu, Mario Iorgulescu şi Alina Bica.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...