Pompierii din dosarul Colectiv, plasaţi în arest la domiciliu

Data publicării:
avocatul poporului ciocanel facebook-2

Astfel, măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu o măsură mai blândă.

Decizia poate fi contestată, context în care cei doi nu pot fi eliberaţi deîndată.

Acuzaţiile pe care le aduc procurorii DNA

Procurorii militari de la DNA au reușit într-o lună să încheie cercetările în această parte a dosarului Colectiv. Cei doi angajați de la ISU, cu gradul de căpitan, sunt acuzați de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Procurorii susțin că, în perioada septembrie 2014 - primăvara anului 2015, George Matei și Antonina Radu, în calitate de ofițeri-inspectori în cadrul ISU București, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință, nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat faptul că SC Colectiv Club SRL București desfășura activități specifice unui club fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu. 

Concret, cei doi au permis funcționarea în continuare a societății în condițiile constatate și nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, aducându-se astfel atingere drepturilor și intereselor legitime ale mai multor persoane fizice și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. 

Potrivit procurorilor, deși au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, George Matei și Antonina Radu nu au întocmit niciun act de control și nu au întreprins vreo măsură pentru ca SC Colectiv Club SRL să fie luată în evidență de către ISU București ca funcționând fără aviz/autorizație de securitate la incendiu, așa cum erau obligați de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu. 

Mai mult, George Matei și Antonina Radu s-au oferit să-i ajute pe patronii clubului Colectiv cu întocmirea dosarului PSI, deși știau că există nereguli, dar nu le-au raportat superiorilor despre existența localului respectiv, au reținut anchetatorii. 

Cei doi au efectuat controale pe platforma fostei fabrici Pionierul, însă nu au raportat despre vreo verificare făcută la clubul Colectiv.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Eșec dureros pentru FCSB: eliminată din Cupa României. Gigi Becali: „Nici nu mai am poftă de...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei