Raport: Două primării de sector au plătit nejustificat 57 de milioane de euro

Data actualizării: Data publicării:
gunoi

Primăria sectorului 1 şi a sectorului 3 au făcut plăţi nejustificate de 57 de milioane de euro către firmele de salubrizare.

Potrivit Curţii de Conturi, beneficiarii au fost firmele Rosal şi Romprest, al cărei nume se regăseşte şi într-un uriaş dosar de evaziune şi spălare de bani unde prejudiciul pentru stat a fost calculat la 4,5 milioane de euro.

Curtea de Conturi spune că Primaria sectorului 1 nu a respectat indicii de preţ din contractul iniţial iar Primăria sectorului 3 a venit cu modificări asupra contractului fără a cere aprobarea consiliului local.

Plăţile suspecte au fost făcute în timpul mandatelor lui Andrei Chiliman şi a lui Robert Negoiţă. Acesta din urmă spune însă acum că Primăria sectorului 3 nu a făcut nimic greşit şi că la mijloc ar fi o interpretare diferită a legii.

Mai exact, primaria ar fi decis ca firma de salubrizare să treaca mai des cu maşinile pentru a ridica gunoiul ceea ce a urcat tariful.

Consilierii locali de la Uniunea Salvaţi Bucureştiul îi cer însă să publice documente care să ateste frecvenţa cu care treceau maşinile pe stradă, pentru a verifica daca nu cumva se plătea pentru 5 treceri pe săptămână când de fapt se făceau doar două.

Cele două primării au primit termen pana la finele lunii iulie pentru a recupera cele aproape 60 de milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Daddy Yankee își acuză fosta soție că a retras 80 de milioane de dolari fără acordul lui. Rapperul a divorțat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei