Petre Tobă, plângere penală împotriva CNATDCU

Data actualizării: Data publicării:
PETRE TOBA Agerpres
Petre Tobă | Foto: Agerpres

Petre Tobă a depus plângere penală la Parchetul General. Fostul ministru de Interne acuză Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor Universitare că ar fi constituit în mod ilegal o altă comisie care să reanalizeze teza lui de doctorat.

160909_petre_toba_dna_02_INQUAM_Octav_Ganea
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Parchetul General a deschis un dosar penal și va face investigații cu privire la faptele reclamate de Petre Tobă. Acesta a depus în urmă cu câteva zile o plângere penală și acuză abuz în serviciu în cazul comisiei care i-a analizat din nou teza.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare  a programat o reuniune pentru a ajunge la o concluzie în privința plagiatului lui Petre Tobă. La sfârşitul săptămânii trecute, experţii au apreciat că primarul din Voluntari şi fostul ministru de Interne au plagiat masiv. Retragerea titlului de doctor se face prin ordin al ministrului Educației.

Cercetarea acuzațiilor de plagiat la adresa lucrării de doctorat a lui Petre Tobă a cunoscut mai multe piedici. Prima comisie, constituită din membri ai Comisiei de științe militare, a depășit cu mult termenul legal de analiză a lucrării lui Tobă. Aceștia s-au întrunit o singură dată, în luna iunie, și și-au declarat fie conflictul de interese, fie incompatibilitatea cu statutul de membru al comisiei care urma să se pronunțe dacă ministrul în funcție la acea vreme, Petre Tobă, a plagiat.

Ministerul Educației, prin ordin al ministrului Mircea Dumitru, a decis cooptarea unor experți dinafara comisiei care să dea un verdict. După aproape două luni, experții din afara CNATDCU au considerat că Tobă nu a plagiat și au recomandat ca titlul de doctor să-i fie menținut fostului ministru de interne. Recomandarea acestei comisii nu a fost însă aprobată de plenul Consiliului general al CNATDCU, alcătuit din 47 de profesori universitari și academicieni din mai multe domenii, care au considerat că este vorba despre un raport superficial și incomplet.

La momentul respectiv, comisia de experți susținea că Tobă nu avea cum să plagieze de pe internet pentru că nu stăpânește tastatura de computer. De asemenea, raportul mai menționa că membrii comisiei nu au avut la dispoziție lucrarea originară, după care se presupune că ar fi copiat fostul ministru de interne.

Recent, o a treia comisie, care s-a format la solicitarea Consiliului General al CNATDCU (forul suprem de decizie al instituției) a considerat că Petre Tobă a plagiat masiv teza sa de doctorat pe care a susținut-o la școala doctorală a Academiei de Studii Militare Carol I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prețul prohibit al mașinii cu care s-a plimbat Andrew Tate prin București, după întoarcerea în România
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile