Pedofil plasat în arest la domiciliu
Un bărbat acuzat de pedofilie a fost plasat în arest la domiciliu. Acesta şi-ar fi şantajat victima, o fată de 12 ani, şi pe mama acesteia că va da în vileag imagini compromiţătoare.
Un tânăr de 18 ani din Giurgiu a fost plasat în arest la domiciliu pentru pornografie infantilă şi şantaj, după ce ar fi determinat o fată de 12 ani să realizeze trei înregistrări video în care avea comportament sexual explicit şi să i le transmită. Ulterior, el ar fi ameninţat-o pe fată şi pe mama acesteia că va publica materialele pe internet.
Potrivit Poliţiei Judeţene Galaţi citată de News.ro, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi procurorii DIICOT - ST Galaţi au făcut o percheziţie la locuinţa unui tânăr de 18 ani, din judeţul Giurgiu, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă şi şantaj, ambele în formă continuată.
Din cercetări a reieşit că, în cursul lunii septembrie, prin acţiuni repetate, el ar fi determinat o fată de 12 ani să producă trei înregistrări video care o prezentau având un comportament sexual explicit şi, ulterior, să-i transmită respectivele materiale pornografice. Surse din rândul anchetatorilor susţin că cei doi s-ar fi cunoscut pe o reţea de socializare.
De asemenea, în perioada septembrie-octombrie, ar fi ameninţat atât victima minoră, cât şi pe mama acesteia cu publicarea online a materialelor pornografice, în scopul de a continua relaţia pe care o avea cu victima.
În urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe sisteme informatice, în vederea continuării cercetărilor.
Tânărul a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, iar, ulterior, instanţa a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
- Etichete:
- pedofil galati
- pedofil arest la domiciliu
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News