OUG pentru legile justiției, publicată în Monitorul Oficial

Data actualizării: Data publicării:
181015 toader grebla plumb _SEDINTA_GUVERN_07_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Ordonanța de Urgență care modifică legile justiției a fost publicată în Monitorul Oficial.

Ordonanța a fost adoptată ieri, în ședință de Guvern, dar conținutul ei nu a fost făcut public până acum.

Textul publicat în Monitorul Oficial conține modificările anunțate ieri, după ședința de Guvern, de ministrul Justiției, Tudorel Toader. 

Pe lângă modificările anunțate de Toader, textul Ordonanței de Urgență conține și motivele pentru care au fost făcute aceste modificări, chiar dacă legile justiției fie abia au intrat în vigoare, fie urmează să intre în vigoare de joi, în cazul legii 303/2004, cea referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor.

De altfel, cele mai importante modificări au fost aduse la legea 303/2004. Este vorba despre înăsprirea condițiilor pentru procurorii care vor să lucreze la vârful Ministerului Public – Parchetul de pe lângă ÎCCJ, DNA și DIICOT.

În primul rând, crește vechimea necesară pentru a lucra la aceste parchete. Până în iulie, procurorii aveau nevoie de 6 ani vechime, apoi pragul a crescut la 8 ani, iar în urma acestei OUG ajunge la 10 ani. Este aproape o dublare a numărului de ani necesari, ceea ce ar putea duce la o scădere cu aproximativ 20% a numărului de procurori care lucrează la DNA și DIICOT.

La DNA sunt 34 de magistrați care au vechime mai mică de 10 ani, iar la DIICOT – 50 de procurori.

Este o problemă și cu cei care nu au gradul profesional minim pentru a lucra acolo – aproximativ 30 de magistrați. Situația lor va fi discutată de CSM în cea mai apropiată ședință.

O altă modificare care se regăsește în OUG este amânarea pensionării anticipate a magistraților până în 2020, în loc de 2019. Conform statutului judecătorilor și procurorilor, magistrații care au 20 de ani vechime în profesie se pot pensiona în aceleași condiții cu cei care au un stagiu complet de cotizare.

Sunt amânate de asemenea o serie de restricții pentru detașarea judecătorilor și procurorilor în afara sistemului judiciar până la finalul lui august 2019.

În plus față de ce menționa Tudorel Toader ieri, după ședința de Guvern, în OUG care modifică legile justiției se găsesc termenele de intrare în vigoare – o parte dintre prevederi au intrat în vigoare din momentul publicării în Monitorul Oficial, iar o parte – începând de joi, când intră în vigoare și legea privind statutul judecătorilor și procurorilor.

„Se măreşte vechimea necesară în profesie în magistratură pentru cei care vor dobândi funcţia de procuror general, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, funcţiile de conducere de la DNA şi DIICOT. Vechimea minimă acum este de 8 ani şi va fi de 15 ani. La Ministerul Justiției, când se fac acele interviuri, ne recomandă Comisia de la Veneţia să dăm dovadă de mai multă transparenţă. Am preluat modelul CSM şi pe viitor respectivele interviuri vor fi transmise în direct, vor fi arhivate, vor putea fi văzute de oricine este interesant”, anunța ieri Tudorel Toader.

„La DNA și DIICOT este necesar să ai 10 ani vechime ca să devii procuror”, a mai spus ministrul.

„Ministrul justiției poate sesiza Inspecția Judiciară în cazul procurorilor. Cercetarea disciplinară se va face de către Inspecție. De ce am considerat necesară această soluție? Unu, prin raportare la art din Constituție care spune că procurorii își desfășoară activiatea sub autoritatea ministrului justiției Ar fi pur declarativă dacă n-ai avea și un instrument juridic. Apoi, avem decizia CCR care clarifică raportul dintre ministrul justiției și procuror, dintre ministrul justiției și președintele republicii în procedura de numire. Am un an și jumătate de când sunt ministru și n-am utilizat niciodată acest instrument”, a afirmat Toader.

Avertismentul procurorului general: Ordonanța de Urgență afectează dosarul 10 august

Această ordonanță ar putea afecta dosarul Revoluției şi pe cel al violențelor din 10 august, a spus procurorul general al României, Augustin Lazăr, luni dimineață.

„Din păcate, proiectele de acte normative care sunt făcute în grabă sunt de natură să afecteze dosarele care sunt în curs. De exemplu, marile dosare care sunt pe rolul Ministerului Public și sunt foarte bine cunoscute acestea. Spre exemplu, cele pe rolul secției parchetelor militare – au fost concentrate resursele umane prin delegare, aduse de la mai multe parchete pentru a rezolva dosare mari și complexe. Ei bine, în aceste situații vor înceta delegările pe funcțiile respective, iar colectivele care lucrează în acest moment vor fi desființate. Va fi foarte dificil de imaginat cum vor putea fi soluționate aceste dosare, despre care toată lumea susține că dorim să fie finalizate, pentru ca România să nu mai plătească sume mari de bani în urma condamnărilor CEDO. (Reporter Digi24: Vă referiți la dosarul Revoluției, la 10 august?) La toate dosarele care sunt pe rol”, a declarat Augustin Lazăr.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Instituția Prefectului - județul Suceava
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...