OUG 13 | Guvernul a mers înainte, în ciuda notelor critice semnate de experţii MJ, parchete şi instanţe

Data actualizării: Data publicării:
AUDIERE DNA OUG 13_N19 AGERPRES
Foto: Agerpres

Înaintea şedinţei de Guvern în care a fost emisă OUG 13 privind modificarea Codurilor penale, Ministerul Justiţiei a cerut puncte de vedere de la actorii instituţionali relevanţi, prespectiv CSM, parchete şi instanţele din ţară. Răspunsurile primite au fost în cea mai mare parte negative.

AUDIERE DNA OUG 13_N19 AGERPRES
Foto: Agerpres

Potrivit investigaţiilor derulate de procurorii DNA, majoritatea reacţiilor venite din sistem au fost critice, documentul asumat de ministerul condus de Florin Iordache fiind considerat inoportun şi pe formă, şi pe fond.

La data de 18.01.2017, aceste proiecte nu au mai fost introduse pe ordinea de zi suplimentară a Guvernului, așa cum se intenționase inițial, iar ulterior au fost publicate pe site-ul Ministerului Justiției pentru a se transmite opinii. Totodată, s-au solicitat puncte de vedere de la principalele instituții din domeniul judiciar. După data de 25.01.2017, aceste opinii au fost centralizate de specialiștii Ministerului Justiției, majoritatea fiind critice, atât cu privire la fondul proiectelor, dar și cu privire la intenția promovării prin OUG, în sensul că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a justifica urgența”, susţine DNA în comunicatul de presă, remis luni dimineaţă.

Nota critică de 30 de pagini

Puncte de vedere critice, mai semnalează DNA, au fost emise şi de experţii MJ, procurorii făcând trimitere la mai multe note, inclusiv unam de 30 de pagini, din 27 ianuarie.

În toată această perioadă, personalul de specialitate din cadrul Ministerului Justiției a întocmit 6 (șase) note prin care exprimau critici la adresa proiectelor amintite.
Cea mai consistentă notă este cea întocmită la data de 27.01.2017, ce conține peste 30 de pagini și în care se face o analiză a proiectului de modificare a CP și CPP prin prisma opiniilor exprimate de reprezentanții sistemului judiciar. Prin această notă, specialiștii Ministerului Justiției opinează că nu este oportună promovarea prin OUG”,
se arată în comunicatul DNA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri