Omar Hayssam, de cinci zile după gratii

Data publicării:
omar hayssam mediafax-1

Omar Hyssam se află, timp de 21 de zile, într-o celulă specială la Penitenciarul Rahova.

Trebuie să treacă perioada de carantină pentru a i se stabili regimul de detenție, care va fi, cel mai probabil, un regim închis, în condiții de maximă siguranță, având în vedere că este condamnat pentru terorism.

El se pregătește între timp pentru apariția în fața instanței de judecată. Omar Hayssam este citat, săptămâna viitoare, de Tribunalul București, într-un proces îm care este acuzat de infracțiuni economice, în care procurorii au cerut, de la trimiterea în instanță a dosarului, de la sfârșitul anului trecut, mandat de arestare preventivă.

Omar Hayssam a fost condamnat definitiv în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani şi, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnalişti, înşelăciune în cazul „Volvo” şi fraude în cauza „Foresta Nehoiu”, sirianul fiind judecat în alte două dosare, pentru fuga din România şi pentru delapidare. În cele cinci dosare anchetele au fost făcute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). 

Citiți și:

Omar Hayssam e încă pe lista teroriștilor căutați de Interpol

Ce urmează pentru Omar Hayssam și cum arată regimul de maximă siguranță

Preşedintele Tribunalului București: L-am citat telefonic pe O. Hayssam, era cea mai rapidă cale 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri