DNA a anunţat, după verificarea activităţii de urmărire penală desfăşurată de procurori în cauzele menţionate în presupusa înregistrăre a procurorilor de la DNA Oradea, că au fost vehiculate numele a şapte magistraţi. Doi dintre aceştia erau deja pensionaţi, alţi doi nu au instrumentat dosare în perioada în care ar fi fost făcute înregistrările, iar unul dintre ei nu a intrsumentat niciodată dosare penale. În plus, unul dintre cei vizaţi era încarcerat.
![](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTA1dHJhbnNjb2Rlci5yY3Mt/cmRzLnJvJTJGc3RvcmFnZSUyRjIwMTYl/MkYwNyUyRjI1JTJGNjYwMjMzXzY2MDIz/M191c2FfZG5hX2ZhcmFfc2NyaXMucG5n/Jnc9ODAwJmhhc2g9YTc3M2IwNTkxZGYwYjgwNzAwZjEwNjU2MjU2MTgwZmY=.thumb.jpg)
Comunicatul DNA:
„În cuprinsul discuției respective au fost vehiculate numele a șapte magistrați.
În urma informării transmise de procurorul șef al Serviciului teritorial Oradea, persoană care nu apare în cuprinsul discuției prezumată a aparține unor procurori din cadrul acestei unități de Parchet, s-au constatat următoarele:
- în cazul a doi magistrați nu au existat dosare în lucru în perioada ianuarie 2018- octombrie 2018,
- alți doi magistrați erau pensionați din 21.03.2013 și 24.11.2015, conform hotărârilor Plenului CSM de a înainta către Președintele României propunerea de eliberare din funcție, prin pensionare,
- unul dintre ei, la momentul purtării presupuselor discuții înregistrate, se afla în cursul executării unei pedepsei de 4 ani închisoare,
- față de alți doi magistrați (din care unul nu a judecat niciodată cauze penale) s-a dispus ulterior o soluție de clasare.
De asemenea, precizăm că două dintre persoanele participante la discuție nu își mai desfășoară activitatea în cadrul Serviciului teritorial Oradea iar o alta, la momentul discuției și ulterior acesteia, nu a avut în lucru vreo cauză cu magistrați.
Reiterăm faptul că, după finalizarea controlului ce va fi realizat de procurori cu funcții de conducere din cadrul DNA – Structura Centrală, se vor dispune măsuri în funcție de rezultatele cuprinse în raportul de control ce se va întocmi cu această ocazie.”