Nepotul lui Traian Băsescu a fost încarcerat la Poarta Albă

Data actualizării: Data publicării:
Dragos Basescu

ACTUALIZARE. Dragoş Băsescu, nepotul fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost încarcerat. După ce a primit condamnarea definitivă a Curţii de Apel Bucureşti, el s-a predat la o secţei de poliţie din Constanţa, iar acum este la Penitenciarul Poarta Albă. Dragoş Băsescu a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. A cerut de la un om de afaceri un milion de euro să intervină pentru el la DIICOT, pentru ca acesta să nu fie arestat preventiv, şi în plus, să salveze bunurile puse sub sechestru.


Dragoş Băsescu, nepotul fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnat, luni, de Curtea de Apel Bucureşti, la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, decizia instanţei fiind definitivă.

Curtea de Apel Bucureşti a admis, luni, apelul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei luate de Tribunalul Bucureşti în luna ianuarie a anului trecut, prin care Dragoş Băsescu fusese condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare, scrie News.ro.

Instanţa a decis să desfiinţeze în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, a hotărât să majoreze pedeapsa lui Dragoş Băsescu la trei ani de închisoare cu executare. De asemenea, Dragoş Băsescu a mai fost obligat de instanţă să plătească suma de 600 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Dragoş Băsescu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în octombrie 2015, pentru trafic de influenţă, împreună cu omul de afaceri Ciprian Nistor.

În timpul judecării cauzei la Tribunalul Bucureşti, Ciprian Nistor a ales procedura simplificată şi a recunoscut faptele aşa cum sunt descrise în rechizitoriu, iar în 5 mai 2016 a fost condamnat la trei ani închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă. Nistor a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti, care în septembrie 2016 l-a condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare.

Din mai 2016, procesul a continuat pentru Dragoş Băsescu, judecata fiind încheiată după zece termene, în 10 ianuarie 2017, când pronunţarea a fost amânată pentru 17 ianuarie 2017, el primind o condamnare de doi ani şi şase luni de închisoare cu executare.

Potrivit DNA, pe 13 martie 2014, Dragoş Băsescu, împreună cu Nistor Ciprian, i-a cerut lui Sandu Staicu, administrator la SC Activ Invest Construct SRL (denunţător în cauză), 500.000 de euro pentru respingerea arestării într-o contestaţie formulată de către DIICOT. Dragoş Băsescu ar mai fi cerut 500.000 de euro pentru o soluţie favorabilă în cauza respectivă, dar şi pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor denunţătorului.

"În sprijinul acestor pretenţii, inculpatul Băsescu Dragoş a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă organele judiciare respective şi chiar a promis că va interveni în sensul celor arătate mai sus. Deoarece denunţătorul le-a spus celor doi că nu are posibilitatea să achite o suma atât de mare şi că nici nu doreşte să se facă vreo intervenţie de acest gen, inculpatul Dragoş Băsescu i-a propus acestuia că soluţie încheierea unui contract fictiv de consultanţă prin care urma să achite suma pretinsă de 1.000.000 euro, eşalonat, pe o perioada de până la doi ani, în funcţie de evoluţia dosarului", se arată în rechizitoriul procurorilor.  

Dragoş Băsescu este fiul lui Mircea Băsescu şi nepotul lui Traian Băsescu. 

Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel. El a fost liberat condiţionat din Penitenciarul Poarta Albă în septembrie 2017.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...