Negocieri interceptate în biroul lui C. Drulă. Cum încercau doi liberali să îl convingă pe ministru să le mențină oamenii în funcții

Data actualizării: Data publicării:
Cătălin Drulă face declarații.
Ministrul Cătălin Drulă. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Negocieri pentru menținerea în funcții a unor directori de instituții subordonate la Ministerul Transporturilor, interceptate de DNA chiar în biroul ministrului Cătălin Drulă. Protagoniști în discuția cu ministrul sunt doi liberali: senatorul George Stângă si președintele Consiliului Judetean Prahova, Iulian Dumitrescu, care ar fi acționat la rugămintea liderului PNL Constanța Bogdan Huțucă, potrivit procurorilor. Acesta din urmă a negat însă implicarea sa și spune că nu avea cum să intervină în favoarea directorului Agenției Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare pentru că nu îl cunoaște.

UPDATE 15.00 Bogdan Huțucă, șeful PNL Constanța, a respins orice legătură cu dosarul de corupție al directorului Agenției Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare.

"Am aflat despre aceste chestiuni din presă. Nu am discutat niciodată despre aceste lucruri cu nimeni, iar aici sunt incluse persoanele care apar în stenograme. Nu aveam nici cum să intervin și nici să discut despre situația directorului ARSVOM din simplul motiv că nu îl cunosc și nu m-am întâlnit cu el niciodată. Mai mult, nu cunosc pe nimeni din acea instituție și nu am interacționat vreodată cu nici o persoana de acolo", a declarat Bogdan Huțucă pentru G4Media.ro.


Stenogramele din dosarul în care DNA îl acuză pe șeful Agenției de Salvare a Vieții Omenești pe Mare de luare de mită, citate de G4Media, arată cum primii doi ar fi încercat să îl convingă pe ministru să îl păstreze în funcție atât pe cel vizat de anchetă, dar si pe alți directori din două instituții din județul Galați.

O discuție între senatorul liberal Stângă și ministrul Drulă are ca subiect menținerea în funcții a doi directori de instituții din subordinea ministrului Transporturilor, fapt care l-ar ajuta pe Stângă în competiția internă din filiala PNL Galați.

George Stângă: Domnule ministru, fac ce vrei tu! Ajută-mă cu ăsta 4 luni. Ține-mi-i patru luni și după aia îți promit că nu mai vin pe la tine pentru ei. Faci tu ce consideri.

Cătălin Drulă: Te referi la APDM și la AFDJ (Agenția pentru Salvarea Vieții Omenești pe Mare și Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați, n.r.)?

George Stângă: Da.

Cătălin Drulă: Păi…., ți-am spus că soluția pentru mine este să le prelungesc mandatele, da nu e patru luni, este două luni prelungirea.

Potrivit informațiilor Digi24, în prezent mandatele celor doi directori au fost prelungite cu două luni, unul urmând să expire la începutul lui august, iar altul pe 25 iulie. Cei doi ar putea să își piardă funcțiile după alegerile pentru șefia filialei PNL Galați. Acestea au loc vineri, iar George Stângă este principalul candidat. Nu este singurul care a încercat să mențină anumiți oameni pe funcții.

O altă stenogramă arată o încercare asemănătoare a lui Iulian Dumitrescu, liderul PNL Prahova, care ar fi intervenit în numele liderului PNL Constanța, Bogdan Huțucă, potrivit procurorilor.

Iulian Dumitrescu: Dacă nu vrei să mi-l schimbi, ăăă, dacă vrei să-l vezi sau măcar să verifici sau mai știu io ce …

Cătălin Drulă: Da, mă, îți dai seama …

Iulian Dumitrescu: … ține-l în dreptul meu că Huțucă (Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, deputat, n.r.) nu te știe și n-are el treabă cu tine, Huțucă de la Constanța.

Cătălin Drulă: Te-a întrebat de …

Iulian Dumitrescu: Da, i-am spus lasă că vorbesc eu cu tine.

Discuția îl vizează pe directorul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, Daniel Manole, reținut de DNA și care între timp a fost revocat din funcție, potrivit informațiilor Digi24.

Stenogramele apar în dosarul de corupție al acestuia. Potrivit DNA, la finalul anului trecut, el ar fi direcționat către o anumită firmă contractul de achiziție a patru nave noi, în valoare de 85 de milioane de lei. Numai că înțelegerea era dezavantajoasă pentru statul român, care plătea ca avans 50 la sută din valoarea navelor. Mai grav, spun anchetatorii, firma care a beneficiat de contract doar a mimat construcția lor. În realitate, le-ar fi cumpărat la mâna a doua din Estonia.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri