Nava Flaminia ar urma să ridice ancora la finalul săptămânii, deşi ancheta penală este în desfăşurare. Marinarii cer repatrierea

Data publicării:
flaminia

Nava Flaminia pleacă din Portul Constanţa, însă cei şase marinari filipinezi de la bord trag un semnal de alarmă: nu mai vor să iasă în larg cu nava plină cu deşeuri şi avariată după incendiu. Membrii echipajului au cerut să fie repatriaţi: se tem că la bordul navei viaţa le este pusă în pericol. Vasul Flaminia ar urma să ridice ancora la sfârşitul acestei săptămâni.

Pentru a părăsi portul din Constanţa, Flaminia mai are nevoie doar de un aviz de la Agenţia pentru Protecţia Mediului. Situaţia se complică însă dacă cei şase marinari vor fi repatriaţi, întrucât armatorul navei va trebui să găsească alţi navigatori pentru a-i înlocui pe cei care refuză să plece spre Danemarca, acolo unde nava ar trebui să fie supusă unui proces de decontaminare.

Reamintim că nava a ajuns în România în luna mai pentru a intra la reparaţii în Şantierul Naval de la Mangalia. Portcontainerului nu i s-a permis încă accesul în şantier, întrucât pescajul navei era prea mare.

Nava Flaminia a suferit anul trecut un incendiu la bord, iar de atunci s-au căutat soluţii pentru reparaţii şi decontaminare. România a fost singura care acceptat să o primească în portul Constanţa, având capacitatea de a o decontamina, după ce nava s-a plimbat timp de zece luni în apele internaţionale. La bord s-au găsit însă şi altfel de deşeuri toxice pe care România nu le decontamina, mai exact un combustibil derivat din reziduuri folosit în fabricile de ciment.

Reziduurile considerate de autorităţi sigure au fost decontaminate de un consorţiu format din trei firme - Uni Recycling Bucureşti, Setcar Brăila şi Glar Construct Ploieşti, iar autorităţile locale spun că operaţiunea s-a desfăşurat fără probleme.

De la bordul navei au fost descărcate 2162 de tone de deşeu metalic. Aceste deşeuri au avut o dublă decontaminare”, a explicat Eugen Bola, prefectul judeţului Constanţa, care precizează că demersurile nu au nici un fel de impact asupra stării oraşului Constanţa.

Între timp, procurori de la Ploieşti au descoperit că un interlop din Prahova încerca să transfere ilegal de pe vasul german 2000 de tone de nămol toxic către o staţie de epurare nefuncţională de la Rafinăria Astra. A fost declanşată o anchetă penală în acest sens.

În dosar (...) este cercetat Alexe Răzvan, despre care există indicii că ar fi încercat să transporte reziduuri toxice de pe vasul Flaminia la staţia de epurare aparţinând Rafinăriei Astra, unde acestea urmau să fie prelucrate, în condiţiile în care staţia de epurare nu mai îndeplineşte condiţiile tehnice de prelucrare a reziduurilor”, se arată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Răzvan Alexe a dispărut însă fără urmă, iar autorităţile cred că este în Statele Unite ale Americii. Personaj controversat, anchetat în mai multe dosare penale, pentru contrabandă cu ţigări, dar şi evaziune fiscală, Alexe este un personaj cu influenţă în lumea interlopă din Prahova. În ultimul dosar penal deschis pe numele său este cercetat şi fostul consilier al premierului, Marcel Păvăleanu.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”