Motivul pentru care Săvulescu, condamnat alături de Borcea și Mazăre, spune că nu se va preda autorităţilor

Data actualizării: Data publicării:
dragos savulescu, conferinta presa, panou dinamo
Dragoș Săvulescu a fost reținut în Grecia. Foto: Agerpres

Fostul acţionar dinamovist Dragoş Săvulescu, condamnat în dosarul retrocedării plajelor, afirmă într-o postare pe blog că este nevinovat, dar că nu se va preda autorităţilor române, pentru că nu recunoaşte sistemul de justiţie corupt din România. El precizează că se va adresaa şi CEDO. De asemenea, Săvulescu susţine că toţi banii săi sunt câștigaţi legal, prin muncă.

dragos savulescu si cristi borcea
Dragoș Săvulescu (stânga) și Cristian Borcea (dreapta) au fost condamnați în dosarul retrocerii plajelor. (Foto: Agerpres)

"Îmi susţin total nevinovăţia şi consider că sentinţa de condamnare dată, cel puţin în cazul meu, în Dosarul retrocedărilor este profund nelegală şi abuzivă! În acest sens am adus succint, desigur nu la un nivel profesional, nişte argumente în acest sens – cred eu – demne de luat în seamă! Acestea sunt doar câteva, sigur că există şi alte argumente în acest sens ce vor fi explicate şi completate profesional de către avocaţi! Acestea vor fi folosite însă odată cu demararea căilor extraordinare de atac, că şi în faţa altor instanţe internaţionale. În mod evident, mulţi alţi inculpaţi au, la rândul lor, serioase argumente de susţinere a afirmaţiilor mele!", scrie Săvulescu după o lungă argumentaţie, care începe de la modul în care a fost constituit acest dosar.

"Dosarul Retrocedărilor a început acum exact 14 ani, în 2005, când un inamic al primarului de atunci Radu Mazăre, pe nume Constantin Cucoară – fostul şef al Cadastrului Constanţa, proaspăt angajat la DNA, a făcut o plângere penală, probabil că prima îndatorire de serviciu. Fiind vorba de un fâs evident, fără nicio bază reală, după ce un dosar s-a constituit, poliţiştii şi procurorii, după cercetări, au dispus neînceperea urmăririi penale (NUP) şi clasarea dosarului. După ce procurorul Tulus a fost numit că procuror-şef, exact a doua zi a ordonat recercetarea în dosar, redistribuind dosarul altor poliţişti şi procurori din DNA, cu ordin direct de a găsi ceva pentru a-l înfunda pe Mazăre, principalul om care îi voia capul fiind preşedintele de atunci, Traian Băsescu. Procurorii au trimis controale la Primăria Constanţa iar oamenii DNA-ului au plecat de acolo cu 2 camioane de hârtii pantru a cerceta şi a găsi ceva, absolut orice! Foarte bine, nimic rău în asta! Numai că tot ei se plângeau că nu au găsit mai nimic iar ordinul era foarte clar! În final, după 3 ani de cercetări, au constituit dosarul , au scris un Rechizitoriu absolut ridicol, de care toţi avocaţii din dosar râdeau literalmente şi au trims dosarul în judecată", relatează Săvulescu la începutul postării.

El susţine că nu există prejudiciu în dosar şi că nu a fost retrocedat nimic din cee ce ţine de domeniul public îşi prezintă argumentele, demontând acuzaţiile care i se aduc.

"Am ales să nu mă predau autorităţilor române pentru a-mi ispăşi o pedeapsă nedreaptă şi nemeritată dată de nişte judecători corupţi de sistemul din care fac parte, fără conştiinţă şi plini de ură la adresa unor oameni nevinovaţi!! NU RECUNOSC SISTEMUL DE JUSTIŢIE CORUPT DIN ROMÂNIA!!! Am decis să lupt până la capăt pentru a-mi demonstra nevinovăţia şi pentru a-i demasca pe oamenii servili unui sistem de justiţie bolnav din România! Voi face din acest caz nu numai un caz super-dezbătut la nivel naţional ci şi un caz cunoscut internaţional, pentru a atrage atenţia opiniei publice din ţările civilizate asupra nedreptăţilor, ilegalităţilor şi abuzurilor pe care actualul sistem de justiţie din România le face!", precizează Săvulescu în postare.

El invocă şi faptul că va face acţiune la CEDO, subliniind însă că "soluţia CEDO va fi însă o chestiune reală care va închide oricum definitiv problema, dar văzută în perspectiva câtorva ani de acum încolo".

Săvulescu precizează că modul său de viaţă - prezentat de presă ca fiind unul luxos - se bazează pe bani câştigaţi legal, în ani de muncă, iar faptul că în acest dosar nu este obligat la plata niciunei sume arată că nu a câştigat nimic.

Dragoş Săvulescu, condamnat la cinci ani şi şase luni de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, a fost dat în urmărire în 9 februarie.

Coform site-ul Poliţiei Române, pe numele lui Săvulescu Emil Dragoş există mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 288/2017 din 07.02.2019, emis de către Curtea de Apel Bucuresti – Sectia II Penala.

"Complicitate la savarşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată. Condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare. Se sustrage punerii în aplicare a mandatului de executarea pedepsei închisorii", sunt informaţiile care însoţesc fotografia lui Săvulescu.

În acelaşi dosar, au mai fost condamnaţi fostul primar al Constanţei Radu Mazăre - 9 ani de închisoare, iar Cristian Borcea şi fostul preşedinte al CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu la câte 5 ani de închisoare, numărul celor condamnaţi în dosarul retrocedării plajelor fiind de peste 30 de persoane.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...