Mită la Autoritatea Vămilor. Bani ascunşi printre pateuri

Data publicării:
catuse bani ancheta FB politie

Un milion de euro în bani, excursii în Statele Unite ale Americii şi genţi şi pantofi de lux. Este mita pe care un director din Autoritatea Vămilor ar fi primit-o pentru a acorda un contract în valoare de peste patru milioane de euro, pentru mentenanţa sistemului informatic integrat vamal. Acuzaţiile apar în dosarul trimis instanţei de judecată, în care procurorii descriu cum înaltul funcţionar primea plicuri cu bani ascunse în pachete cu prăjituri.

În dosarul aflat acum pe masa judecătorilor, procurorii descriu modul în care fostul director IT din Administraţia Vămilor, din subordinea ANAF, ar fi primit, la fiecare plată făcută de autoritate, cei 25 la sută conveniţi cu firmele care câştigaseră licitaţia. Banii erau ascunşi în pachetele cu produse de patiserie pe care reprezentanţii firmelor le aduceau la şedinţele din sediul instituţiei.

„Ea știa deja ce conţinea pachetul cu pateuri, plicul fiind așezat sub cartonul care susţinea pateurile, desfăcea pachetul din care mâncam cu toţii astfel încât să mai rămână câteva, la final ea luând pachetul cu ce mai rămăsese, inclusiv plicul cu bani, și mergea în biroul său”, se arată în dosarul ajuns la instanță.

În primăvara lui 2010, directorul IT ar fi cerut achitarea costurilor pentru o excursie în Statele Unite ale Americii.

„Excursia a fost organizată în Las Vegas şi în New York (...) Cu ocazia acestei excursii i-am cumpărat, împreună cu Gheorghe Mihai şi cu Adrian Radu, lui Macovei Ancuţa o tabletă de capacitate 16 GB, în valoare de aproximativ 700 USD. Tot în Las Vegas am închiriat un elicopter cu care am făcut o excursie la Grand Canyon”, povestește un martor citat în dosar.

Martorii au dat detalii şi despre alte bunuri primite de femeie: cauciucuri de iarnă, bijuterii, genţi şi portofele de lux, obiecte de decor sau televizoare - în total ar fi costat aproape 8.000 de euro. Printre ele, o pereche de cizme de brand, pentru care oamenii de afaceri au primit însă reproşuri - nu ar fi fost originale.

Funcţionarul a negat că a primit mita. A predat la DNA Ploieşti toate bunurile, însă a susţinut ca au fost cadouri. Procurorii verifică acuzaţii aduse de martori, care au spus că şi alţi funcţionari din Administraţia Vămilor ar fi fost mituiţi pentru contractul de mentenanţă a sistemului informatic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri