Mircea Băsescu, după ce a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare: Mă surprinde decizia judecătorilor
Data publicării:
„Mărturisesc că mă surprinde decizia în primă instanță a judecătorilor de la Tribunalul Constanța, dar asta este. E o sentință pronunțată de instanță și o respectăm și evident o vom ataca cu apel la instanța superioară. În rest, efectiv sunt stupefiat pentru că Bercea și familia lui nu a spus niciodată, pe parcursul anchetelor și al audierilor în instanță, că mi-a dat mie banii, ci lui Marian Căpățână. Căpățână, la rândul lui a recunoscut într-o primă parte a procesului că a primit banii.
Câți bani au fost nu a reieșit niciodată clar din declarațiile familiei Bercea. Când s-a vorbit despre 600. 000 de dolari, când 700. 000 sau chiar un milion de dolari. Apoi Căpățână și-a schimbat declarația și am ajuns acum eu să fiu condamnat pentru trafic de influență. Este o sentință pe care o voi ataca, dar nu pot în cugetul meu să fiu împăcat și să spun că s-a făcut dreptate, după cum am arătat”, a declarat Mircea Băsescu pentru Agerpres.