ACTUALIZARE: Duba în care se află Mircea Băsescu, preluat din arestul central al Poliției Capitalei, a ajuns la Constanța
______________________________________________________________________________
Duba în care se afla fratele președintelui Traian Băsescu a părăsit curtea arestului Poliției Capitalei în jurul orei 6.00 și urmează să ajungă la Constanța înainte de ora 10.00.
Procurorii susţin că Mircea Băsescu a lăsat să se creadă că are influență asupra magistraților și poate obține o setinţă favorabilă pentru Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.
Dosarul a fost trimis la Tribunalul Constanţa, cu propunere de a se menţine măsura arestului preventiv, dar şi sechestrul pus pe bunurile acestuia.
Dosarul în care fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, este acuzat de trafic de influenţă, a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Din rechizitoriul finalizat cu această ocazie, aflăm că Tribunalul Olt a dat nu mai puţin de şase decizii favorabile în cazul lui Sandu Anghel.
Închis pentru tentativă de omor, Sandu Anghel încerca măcar o dată pe lună să iasă din penitenciar. Cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive, formulate de Sandu Anghel, au fost admise de Tribunalul Olt. Toate recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt au fost însă admise de Curtea de Apel Craiova, astfel că măsura arestării preventive era menţinută față de Sandu Anghel.
Potrivit procurorilor, Mircea Băsescu ar fi returnat familiei Anghel o sumă mai mare decât cea pe care susţine că a primit-o. În toate declaraţiile, înregistrările şi actele oficiale se vorbea despre 250.000 de euro.
Inculpatul Băsescu Mircea a restituit suma de 280.000 de dolari, până la 26.02.2012. Ulterior, au mai fost plătite diferite alte sume de către inculpatul Căpățînă Marian Adrian. În declarația dată în prezenta cauză, Sandu Anghel a susținut că nu a fost recuperată suma de 265.000 de euro dintr-un total de 600.000 de euro.
Numele lui Mircea Băsescu a apărut în această afacere în urmă cu două luni, imediat ce finul său - ginerele lui Bercea Mondial - a fost arestat preventiv. Fratele preşedintelui avea calitatea de denunţător în dosar. El reclamase la DNA că rudele sale prin alianţă îl şantajează şi-l ameninţă. În faţa procurorilor anticorupţie, Mircea Băsescu a susţinut că familia interlopului îi cerea 280.000 de euro ca să nu dea în vileag informaţii despre el. DNA a organizat un flagrant.
Familia celui suprins că lua bani de la Mircea Băsescu vine, însă, cu o altă variantă. Naşul le datora bani, sume primite cu trei ani mai devreme, cu scopul de a-l scăpa de închisoare pe Bercea Mondial.
„Când l-a arestat prima data i-a dat Florin 600.000 de euro lui Mircea Băsescu şi lui Marian Căpăţână ca să-l scape pe tata. Am filmari, am fapte concrete”, a spus Izaura Anghel.
Câteva săptămâni mai târziu, filmările devin publice. Înregistrările surprind momentul în care Mircea Băsescu confirmă în faţa fiului lui Bercea Mondial că a primit un sfert de milion de euro.
După apariţia înregistrărilor, fratele preşedintelui şi Marian Căpăţînă au fost arestaţi preventiv pentru trafic de influenţă.